X

Autorităţile din Galapagos interzic focurile de artificii pentru protejarea ecosistemului unic din regiune

Autorităţile din Galapagos, un arhipelag care aparţine Ecuadorului, au anunţat vineri interzicerea comercializării şi folosirii focurilor de artificii pe teritoriul insulelor, în scopul protejării ecosistemului unic din regiune, potrivit dpa, scrie agerpres.

Interdicţia, care nu se referă şi la materialele pirotehnice care produc lumină, dar nu fac zgomot, a fost aprobată în unanimitate de către consiliul care guvernează arhipelagul.

Citește și : Egipt: Zeci de militanţi islamişti, uciși după atentatul de vineri de la Gizeh

“Ecosistemele fragile, aşa cum este cazul celor din insulele Galapagos, sunt afectate de (artificii) şi în special fauna sa unică, protejată de guvernul ecuadorian”, se precizează într-un comunicat dat vineri publicităţii.

“Principalele probleme pe care aceste dispozitive le cauzează animalelor sunt tahicardia şi alte afecţiuni cardiace, stres, anxietate, modificări de comportament care pune în pericol supravieţuirea speciilor”.

În comunicat se mai precizează că substanţele chimice din artificii contaminează apa şi atmosfera, afectând persoanele neurodivergente şi provocând răniri frecvente, în special la copii.

Plantele şi animalele din acest arhipelag format din circa 130 de insule şi situat la 1.000 de kilometri vest de coasta Americii de Sud au evoluat timp de cinci milioane de ani fără să fie ameninţate de prădători importanţi, ceea ce a dus la dezvoltarea unui ecosistem unic.

Citește și : Aviaţia militară israeliană a atacat o poziţie a Hamas după un tir dinspre Gaza

În luna aprilie, materialele din plastic de unică folosinţă au fost, de asemenea, interzise în arhipelagul vizitat de peste 200.000 de turişti anual.

Tags: arhipelagartificiiecuadorgalapagosplastic
Categorii: Știrile zilei