X

Autorităţile din Italia şi Grecia au destructurat o reţea de trafic de migranţi

Poliţia din Italia a anunţat joi destructurarea unei reţele de trafic de persoane care a adus zeci de migranţi din Grecia în sudul Italiei, transmit AFP şi ANA, potrivit agerpres.

Reţeaua era formată din două celule, una italiană, condusă de un italian, şi a doua greacă, condusă de un kurd sirian, se precizează în comunicatul poliţiei.

Citește și: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT în Rusia! Ambii piloţi au murit!

“Migranţii ajungeau din ţările lor de origine în Turcia şi de acolo în Grecia, unde erau primiţi de membri ai organizaţiei (criminale) şi găzduiţi la Atena, în aşteptarea îmbarcării”, explică poliţia.

Când se apropia momentul plecării, migranţii erau transportaţi în zona de coastă, în general pe insula Corfu, unde stăteau în “structuri turistice anonime” pentru a fi apoi urcaţi la bordul unor ambarcaţiuni cu destinaţia Italia, zona Salento, în Puglia (sud-est).

Citește și: Secţiile de votare s-au deschis în UK. Alegerile sunt cruciale pentru Brexit!

De încasarea “taxelor” pentru acest transfer se ocupa celula greacă, sumele cerute fiind “nu mai mici de 6000 de euro de persoană”, a menţionat poliţia.

Operaţiunea de destructurare a reţelei a fost realizată de forţele de ordine din Grecia şi Italia în coordonare cu Eurojust, unitatea europeană de cooperare judiciară, iar în cadrul ei au fost interceptaţi 99 migranţi clandestini, au fost identificate 29 de persoane implicate în traficul ilegal de persoane şi au fost emise 13 mandate de arestare, şapte în Italia şi şase în Grecia.

Tags: corfuEurojustgreciaitaliamigrantipugliaSalentotrafic de migranţiturcia
Categorii: Diaspora