
În contextul severei crize economice în care se afundă așa-zisa Transnistria, pretinșii oficiali de la Tiraspol au decis să elimine anumite beneficii sociale acordate locuitorilor din regiune. Din cele ce urmează veți afla ce beneficii vor fi pierdute și câte persoane vor fi afectate de această decizie luată de separatișltii Rusiei.
Un așa-zis pachet de proiecte de lege care vizează „minimizarea cheltuielilor bugetului de stat” a fost prezentat la o ședință a pretinsului guvern de la Tiraspol. Măsurile propuse modifică vechea abordare privind furnizarea unei game de beneficii sociale pe malul stâng al Nistrului, beneficii care au fost finanțate din bugetul local timp de decenii, potrivit cotidianul.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Pretinșii oficiali din cadrul Ministerului local de Finanțe au propus prelungirea regimului de „îndeplinire restricționată a obligațiilor sociale” față de categoriile vulnerabile de cetățeni până în anul 2030. Anterior, acordarea acestor beneficii fusese suspendată până la începutul anului 2026. La acea vreme, cetățenilor li s-a comunicat că ”țara” (adică fâșia separatizată din teritoriul Republicii Moldova) se confruntă cu o criză economică acută și li s-a cerut să dea dovadă de răbdare. În timpul revizuirii bugetului local pentru anul 2026, nu s-au găsit resurse în „vistieria statului” pentru persoanele îndreptățite să primească aceste beneficii, însă li s-a promis că plățile vor începe în 2027.
Totuși, la șapte luni după o nouă amânare a acordării beneficiilor, pretinșii oficiali de la Tiraspol au realizat că fondurile sunt insuficiente pentru a acoperi toate obligațiile sociale până în anul 2030. Prin urmare, au decis să prelungească toate restricțiile cu încă patru ani, asigurându-și astfel o marjă de siguranță. Susținătorii inițiativei pun această măsură pe seama criticului deficit bugetar și a unei „situații economice nefavorabile cauzate de factori externi”.
Politrucii separatiști au inclus următoarele categorii în rândul celor afectați de acești „factori externi nefavorabili”:
– toți veteranii în viață ai conflictelor armate, cu excepția celui de-al Doilea Război Mondial. Această listă îi include și pe veteranii războiului din 1992 care cică au apărat ”statalitatea” transnistreană. Compensațiile acestora pentru combustibil și reparația autovehiculelor personale vor fi reduse;
– persoanele cu dizabilități. Acestea vor pierde opțiunea de a primi o compensație bănească în locul unui sejur într-un sanatoriu regional, unde condițiile sunt oricum de pe vremea URSS. De asemenea, nu li se vor mai deconta cheltuielile pentru combustibil și reparația autovehiculelor personale;
– victimele dezastrului de la Cernobîl: nu se vor mai aloca fonduri de la buget pentru concediul lor suplimentar plătit sau pentru compensația lunară destinată achiziționării de produse alimentare de bază;
– donatorii de sânge onorifici: finanțarea de la buget nu va mai acoperi serviciile stomatologice, transportul public gratuit sau reducerile la facturile pentru locuință, utilități și telefonie.
Cu toate acestea, pretinsele autorități de la Tiraspol au decis să continue, în mod specific, eliminarea anumitor beneficii pentru principalul pilon de susținere a regimului separatist – ne referim personalul din cadrul forțelor de ordine și securitate (e vorba și de FSB-ul transnistrean și de colona lui tiraspoleză). Lista celor vizați include:
– tot așa-zisul personal ”militar” local. Acestora li s-au retras dreptul la compensații pentru închirierea locuinței (în sectorul privat), la credite fără dobândă de la băncile locale, la o reducere de 50% a facturilor pentru utilități și la decontarea cheltuielilor cu telefonia mobilă;
– toți angajații așa-zisului sistem penitenciar din așa-zisa Transnistria. Aceștia nu vor mai beneficia de subvenții din bugetul local pentru credite fără dobândă destinate achiziției de locuințe sau de reducerea de 50% a facturilor pentru utilități:
– toți angajații așa-ziselor structuri locale ale pretinsului Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol. Aceștia nu vor mai primi fonduri din bugetul local pentru achiziționarea de locuințe, compensații pentru cheltuielile cu utilitățile sau plăți pentru îngrijirea copiilor în cazul în care nu li se asigură un loc gratuit la grădiniță;
– angajații așa-zisului Comitetului de Anchetă. Pretinșilor investigatori locali nu li se vor mai deconta cheltuielile de deplasare către și dinspre destinațiile de vacanță și nici nu vor mai beneficia de transport public gratuit sau de asistență medicală subvenționată în spitalele locale.
Pretinșii oficiali ai Ministerului de Finanțe de la Tiraspol recunosc că nu există fonduri în buget pentru a acoperi aceste obligații sociale. Potrivit politrucilor separatiști, respectivele cheltuieli nu au „surse de finanțare”, iar implementarea măsurilor propuse ar permite o „reducere semnificativă a cheltuielilor bugetelor locale”. Câte persoane vor fi afectate, mai exact, și ce sume intenționează pretinșii oficiali de la Tiraspol să economisească prin reducerea anumitor beneficii?
Potrivit pretinselor servicii sociale de la Est de Nistru, așa-zisa Transnistria găzduiește aproximativ 10.000 de veterani ai unor conflicte diverse, inclusiv războiul ruso-moldovenesc din 1992, precum și circa 17.000 de persoane cu dizabilități, 329 de victime ale dezastrului de la Cernobîl și aproximativ 3.000 de donatori de sânge onorifici. Prin reducerea anumitor beneficii acordate acestor categorii, bugetul local ar putea economisi în jur de 40 milioane de ruble transnistrene (2,1 milioane euro). Totuși, cele mai însemnate economii pentru politrucii separatiști vor proveni din reducerea beneficiilor pentru personalul din organele de ordine și securitate (aici se încadrează și FSB-ul transnistrean).
Potrivit pretinsei agenții de statistică a așa-zisei Transnistria, aproximativ 14.000 de persoane au activat în pretinsa ”armată” locală, în cadrul așa-zisului Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol, al pretinsului serviciu penitenciar și al pretinsului Comitet de Anchetă în anul 2023. De notat că, începând cu anul 2023, regiunea a încetat să mai publice informații accesibile publicului cu privire la efectivele forțelor sale de securitate (înainte o mai făcea, dar acele informații trebuie privite întotdeauna critic).
Pe baza cifrelor din bugetul local pentru anul 2025, aproximativ 400 milioane de ruble transnistrene (21 milioane euro) au fost alocate pentru beneficiile destinate acestor 14.000 de membri ai așa-zisului personal de securitate al separatiștilor Rusiei. Cea mai mare cheltuială din bugetul local a vizat subvenționarea dobânzilor la creditele pentru locuințe ale acestui personal parazit și securistic aflat sub talpa FSB-ului transnistrean); în acest scop au fost alocate anual circa 200 milioane de ruble locale (10,5 milioane euro). Reducerea de 50% la facturile pentru utilități a pretinsului personal de securitate a costat aproape 140 milioane de ruble transnistrene (7,4 milioane euro) per an. Aproximativ 60 milioane de ruble locale (3,1 milioane euro) au fost direcționate către asistența medicală, transportul public gratuit și decontarea a 50% din costul chiriei pentru locuințe private.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Merită menționat faptul că aceste beneficii reprezentau o prioritate pentru personalul din cadrul așa-ziselor agenții de securitate ale regiunii. În condițiile în care salariile au stagnat, o reducere de 50% la facturile pentru utilități sau transportul public gratuit îi ajutau pe angajații din domeniul zisei securități să economisească bani și le diminuau cheltuielile de trai. Rămâne de văzut cum vor reacționa aceștia la vestea că au fost privați de majoritatea acestor beneficii până în anul 2030. Indiferent de reacția lor, ”presa” locală (adică propaganda separatiștilor) cu siguranță NU va relata despre acest subiect.
Prin această decizie de a economisi fonduri bugetare, pretinsele autorități de la Tiraspol au privat aproximativ 45.000 de locuitori ai regiunii de beneficiile de care dispuneau, realizând o economie de aproape 450 de milioane de ruble (aproximativ 24 milioane euro). De multă vreme, pretinsa administrație separatistă nu mai poate finanța majoritatea obligațiilor sociale din bugetul avariat de criză. Din cauza gravei crize economice, separatiștii au fost nevoiți să reducă beneficiile considerate „neprioritare” pentru a se putea concentra pe plata salariilor și a pensiilor către locuitorii regiunii. Altfel ar fi intrat în imposibilitate de plată.
This post was last modified on 27/07/2026 20:03 20:03