Autoritățile din Sri Lanka au distrus în public 769 de kilograme de droguri

Publicat:

Autorităţile din Sri Lanka au distrus luni în public 769 de kilograme de narcotice care au fost confiscate în timpul unor raiduri efectuate de poliţie şi oficiali vamali în cadrul unei operaţiuni de combatere a traficului de droguri, relatează dpa, potrivit agerpres.

Preşedintele Maithripala Sirisena, care conduce o campanie împotriva narcoticelor, a supravegheat personal distrugerea drogurilor la Kelaniya, la periferia capitalei Colombo, au precizat oficiali.


Citește și: Preşedinta şi co-proprietara companiei aeriene S7 a murit în tragedia aviatică din Germania – VIDEO

“Măsura are drept scop să ofere încredere publicului că drogurile descoperite sunt distruse”, a afirmat şeful poliţiei, Ruwan Gunasekara.

Narcoticele distruse fac parte din mărfurile de contrabandă descoperite în ultimii patru ani de către poliţie, agenţi vamali şi alţi oficiali.

Autorităţile din Sri Lanka au descoperit peste 3.000 de kilograme de stupefiante din 2015, dar distrugerea substanţelor a fost întârziată de procedurile legale.

Peste 100.000 de persoane sunt reţinute în fiecare an pentru infracţiuni legate de droguri. Drogurile au devenit o problemă majoră în ultimii ani în Sri Lanka. Ţara a devenit un adăpost pentru traficanţii de droguri, în timp ce numărul persoanelor care consumă droguri este în creştere.

Citește și: Președintele algerian se pregătește să-și anunțe demisia

Preşedintele Sirisena a promis reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cei condamnaţi pentru infracţiuni legate de droguri.

Instanţele pot impune pedeapsa cu moartea pentru cei găsiţi vinovaţi de trafic sau deţinere de droguri, dar pedeapsa nu a fost pusă în aplicare din 1976. În schimb, judecătorii optează în aceste cazuri pentru sentinţe de condamnare pe viaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.