Autorităţile franceze interzic ‘convoaiele libertăţii’ în jurul Parlamentului European

Publicat:

Orice ‘manifestaţie nedeclarată’ a convoaielor împotriva paşaportului de vaccinare a fost interzisă în jurul Parlamentului European de la Strasbourg, unde luni eurodeputaţii se reunesc pentru sesiunea în plen, a anunţat prefectura departamentului Bas-Rhin, din estul Franţei, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Mai multe convoaie rutiere par să se fi format pentru a se reuni la Strasbourg’ luni, cu ‘obiectivul anunţat (…) de a ajunge la instituţiile europene’ şi ‘a bloca circulaţia rutieră’, arată prefectura într-un comunicat.


Citeşte şi: Cinci angajaţi ai ONU au fost răpiţi în Yemen – Black News

După ce au ajuns la Paris sâmbătă, o parte a convoaielor zise ale ‘libertăţii’, cu opozanţi faţă de restricţiile sanitare, au luat duminică drumul spre Bruxelles, unii evocând totuşi ideea de a se reuni la Strasbourg.

‘Prima mea grijă este să protejez sesiunea Parlamentului care trebuie să se desfăşoare în bune condiţii până joi seară’, a declarat pentru AFP prefectul departamentului Bas-Rhin, Josiane Chevalier, care a luat decizia interdicţiei.

Un ‘dispozitiv’ de forţe de ordine este în curs de a fi desfăşurat în jurul ‘instituţiilor europene aflate deja sub supraveghere’ şi ‘pe toate axele rutiere ce duc spre Strasbourg’, a precizat ea, menţionând că nu ştie câţi manifestanţi s-ar putea îndrepta spre capitala alsaciană.

‘Prefectul a dat consemne de fermitate’, forţele de ordine putând ‘să-i amendeze şi să-i reţină pe contravenienţi’, a subliniat prefectura.

Invocând ‘riscurile de tulburare a ordinii publice’, aceeaşi instituţie precizează că interdicţia de a manifesta este decretată ‘pe durata sesiunii’ plenare lunare a PE, adică până joi seara.

Citeşte şi: UE trebuie să se facă respectată de China (ministru francez) – Black News

‘Faptul de a obstrucţiona sau de a bloca un drum deschis circulaţiei publice este pasibil de doi ani de închisoare, de 4.500 de euro amendă, de imobilizare şi de ridicare a vehiculului utilizat’, şi mai poate fi sancţionat cu ‘reducerea cu jumătate din numărul maxim de puncte ale permisului de conducere’ şi ‘o suspendare a permisului pentru o durată maximă de trei ani’, reaminteşte prefectura.

Aceasta mai atrage atenţia că organizatorul unei manifestaţii interzise ‘poate fi pedepsit cu 6 luni de închisoare şi 7.500 de euro amendă’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.