X

Autorităţile germane în alertă după ce o farmacie a primit un pachet suspect

Autorităţile germane au examinat miercuri un pachet suspect livrat unei farmacii din oraşul Ulm (sudul Germaniei), descoperind că el conţinea doar un cadou publicitar, transmite dpa, conform agerpres .

Angajaţii de la o farmacie din Ulm au telefonat miercuri la poliţie după ce au primit un pachet care nu avea înscrisă adresa expeditorului.

Acest incident a avut loc pe fondul temerilor privind o încercare de şantaj la adresa firmei de curierat DHL. Autorităţile din landul Brandenburg au anunţat în urmă cu trei zile că un pachet suspect descoperit vineri în apropierea unui târg de Crăciun din oraşul german Potsdam, din apropiere de Berlin, nu are legătură cu terorismul, ci face parte dintr-o tentativă de şantaj la adresa DHL.

Citește și : Raidurile aeriene ruse au ucis cel puţin 21 de civili în estul Siriei (OSDO)

Coletul descoperit la Potsdam conţinea componente pentru fabricarea unei bombe, între care 100 de cuie, o pulbere neidentificată şi un cilindru metalic. Un colet similar a fost trimis în urmă cu ceva vreme în oraşul Frankfurt/Oder (estul Germaniei), iar în momentul deschiderii dispozitivul a luat foc, astfel încât scrisoarea de şantaj a fost distrusă.

Târguri de Crăciun au fost deschise săptămâna trecută pe întreg teritoriul Germaniei, în contextul unor măsuri de securitate consolidate, după atacul jihadist care a avut loc cu un an în urmă, la Berlin, când un camion a intrat în viteză în mulţimea de oameni şi a ucis 12 persoane.

Tags: berlinBrandenburgDHLgermanialivratpachet suspectpolitietarg de craciunUlm
Categorii: Diaspora