X

Autorităţile germane se pregătesc să interzică pungile de plastic

Ministrul mediului din Germania, Svenja Schulze, a declarat că pregăteşte reglementări legale prin care pungile de plastic să fie interzise, informează duminică dpa, scrie agerpres.

“Ministerul meu lucrează în prezent la reglementări legale în vederea unei interdicţii a pungilor de plastic”, a declarat ea pentru ediţia de duminică a cotidianului de largă circulaţie Bild.

Citește și : Kim Jong Un a supravegheat personal cea mai recentă lansare de rachete – FOTO

Schulze a amintit că un acord voluntar cu antreprenorii, în vigoare din 2016, pentru reducerea numărului de pungi de plastic s-a dovedit a fi un succes. “Putem securiza acum acel succes printr-o interdicţie”, a adăugat ea.

Bild nu precizează când se va încheia elaborarea respectivei legislaţii.

În iulie, Markus Soeder, premierul landului Bavaria şi şef al Uniunii Creştin-Sociale (CSU, conservatoare), a declarat că a lansat o campanie la nivelul întregii Germanii de interzicere a utilizării pungilor de plastic. Anterior, Soeder îşi manifestase scepticismul în privinţa eficienţei unui astfel de demers, susţinând că va dura mai mult punerea în aplicare a unei legislaţii în domeniu decât măsurile pe bază de voluntariat.

Citește și : Maduro este ‘gata să ajungă la acorduri’ cu opoziţia: ‘Cred în dialogul politic, social, economic’

Potrivit acordului între guvern şi antreprenori, supermarketurile îi taxează pe clienţi pentru pungile de plastic.

Soeder intenţionează să extindă acordul menţionat, prin care companiile se vor obliga să reducă ambalajele de plastic, în special pentru fructe şi legume.

Tags: BavariaCSUgermaniaMarkus SoederplasticpungiSvenja Schulze
Categorii: Diaspora