Autoritățile din Hawaii au emis o alertă roșie din cauza vulcanului Kilauea

Publicat:

 O ”alertă roşie” privind calitatea aerului a fost emisă luni după ce Departamentul de Pompieri din Hawaii a raportat că prin fisurile apărute în sud-estul Insulei Mari, în zona Lanipuna Gardens situată în apropierea vulcanului Kilauea, sunt eliberate în atmosferă cantităţi ridicate de dioxid de sulf, informează marţi Xinhua, potrivit agerpres.

Reprezentanţii Apărării Civile din Hawaii i-au sfătuit pe locuitori să limiteze expunerea la aceste gaze toxice avertizând că ”alerta roşie” înseamnă că acestea presupun un pericol imediat la adresa sănătăţii.


Vezi și: Mii de palestinieni protestează din nou la frontiera cu Israelul – VIDEO

Printre simptomele care se pot declanşa în urma expunerii la gazele toxice se numără senzaţia de sufocare şi dificultăţile de respiraţie, manifestări care afectează întreaga populaţie expusă, după cum a indicat Apărarea Civilă din Hawaii. Reprezentanţii instituţiei au adăugat că dioxidul de sulf şi alte emisii sunt periculoase în special pentru vârstnici, copii, sugari şi pentru persoanele care suferă de afecţiuni respiratorii.

Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Hawaii (HEMA) a oferit de asemenea sfaturi locuitorilor din apropierea Kilauea cu privire la modul în care aceştia pot face faţă emisiilor de gaze vulcanice nocive, cuprinse într-o proclamaţie emisă luni. ”Părăsirea zonei cu activitate vulcanică sau adăpostirea sunt cele mai bune moduri pentru a vă proteja propria persoană şi familia”, se arată în document.

Printre măsurile recomandate locuitorilor de reprezentanţii HEMA se numără evitarea activităţilor în aer liber, consumul unor cantităţi suficiente de lichide pentru a evita deshidratarea şi închiderea ferestrelor şi a uşilor pentru evitarea expunerii la gazele toxice.

Două noi fisuri prin care s-au scurs lavă şi gaze toxice, dintre care ultima este cea de-a 19-a, au apărut recent în zona vulcanului Kilauea ameninţând locuinţele din apropiere şi determinând autorităţile să ordone noi evacuări, informează Reuters.

Zeci de locuinţe au fost distruse de la debutul erupţiilor, în urmă cu unsprezece zile, iar circa 2.000 de persoane din districtul Puna, unde trăiesc în total în jur de 187.000 de rezidenţi, au fost evacuate.

Citește și: Turcia şi Africa de Sud îşi recheamă ambasadorii din Israel

Potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii Americane, 500 de persoane au solicitat duminică noapte refugiu în adăposturile organizaţiei ca urmare a intensificării activităţii vulcanice.

Kilauea, cel mai activ vulcan din Hawaii, a erupt la începutul acestei luni, iar un cutremur puternic a zguduit craterul în ziua următoare.

USGS a avertizat că mai multe erupţii violente s-ar putea produce începând cu mijlocul lunii mai, vulcanul urmând să proiecteze la distanţa de peste un kilometru roci cu greutate de mai multe tone, să arunce fragmente de rocă pe mai mulţi kilometri şi să acopere cu cenuşă zone aflate până la o distanţă de 32 de kilometri de crater.

Kilauea a fost activ în mod constant în ultimii 35 de ani. De obicei, vulcanul aruncă lavă bazaltică care se prelinge în ocean, însă, din când în când, activitatea sa se manifestă exploziv.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.