X

Autoritățile iraniene au ordonat evacuarea de urgență a mai multor localități afectate de inundații

Autoritățile iraniene au anunțat luni că au ordonat evacuarea de urgență a mai multor localități afectate de inundațiile care au lovit partea vestică a țării, potrivit France 24, scrie mediafax.

Cel mai ridicat nivel de alertă a fost declarat în provincia Lorestan, unde patru sau cinci orașe sunt într-o situație „critică”, potrivit postului de televiziune IRINN, citat de France 24.

Citește și : NATO îşi va spori sprijinul acordat Ucrainei şi Georgiei la Marea Neagră

Directorul regional al Semilunii Roșii, Sarem Rezaee, a declarat că organizația pe care o conduce a pierdut legătura cu o mare parte din regiunea respectivă. „Telefoanele nu funcționează, comunicațiile radio sunt și ele întrerupte. În acest moment nu avem nicio informație”, a declarat acesta, adăugând că șoselele sunt inundate, iar elicopterele nu au putut decola din cauza vremii severe. „Am cerut ajutor de urgență din partea provinciilor vecine, dar în acest moment nimeni nu poate face nimic”, a adăugat Sarem Rezaee.

Autoritățile din provincia Lorestan au ordonat evacuări masive în mai multe regiuni și au mobilizat forțele armate pentru a-i evacua cu forța pe cei care nu s-au supus ordinului.

Citește și : Juncker: David Cameron este unul dintre „cei mai distructivi” politicieni din perioada modernă

Iranul se confruntă de două săptămâni cu cele mai grave inundații din ultimele decenii. Numeroase râuri din partea vestică a țării au ieșit din matcă, iar alunecările de teren au blocat mai multe șosele. Inundațiile au distrus mai multe linii de cale ferată, poduri și conducte de gaz. Cel puțin 45 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma acestor fenomene.

Tags: inundatiiIranLorestanSarem Rezaee
Categorii: Sinteze