
ANSA
Autorităţile italiene au anunţat vineri destructurarea unei reţele de trafic de acte false având legătură, între altele, cu autorul atentatului de la Viena din noiembrie 2020, soldat cu patru morţi, transmite AFP, potrivit agerpres.
Un comunicat al poliţiei precizează că au fost arestaţi şapte cetăţeni est-europeni, bănuiţi că fac parte dintr-o organizaţie transnaţională de trafic de acte de identitate false. Arestările au avut loc la Milano (nord) şi în alte provincii.
Citește și: Iranul va primi din Rusia un satelit cu tehnologie avansată
Ancheta a evidenţiat “legături semnificative cu circuitele terorismului internaţional de origine religioasă şi în special cu autorul atentatului de la Viena din 2 noiembrie anul trecut”, se adaugă în comunicat.
Arestările vin după o “anchetă complexă” coordonată de direcţia antimafia şi antiteroristă a Parchetului din Milano, în colaborare cu Centrul european antiterorism al agenţiei europene de poliţie Europol.
La originea operaţiunii poliţieneşti, care a fost denumită “The Caucasian Job”, s-a aflat o “operaţiune antiteroristă din decembrie 2019 a autorităţilor austriece cu privire la posibila planificare de atentate în Europa”, se mai arată în comunicat.
La 2 noiembrie anul trecut, Kujtim Fejzulai, un austriac de 20 de ani simpatizant al grupării jihadiste Stat Islamic, a omorât patru oameni în centrul capitalei austriece, fiind ulterior ucis de poliţie.
Citește și: O nouă molimă lovește în Marea Britanie! Doi oameni au venit cu un virus mortal din străinătate
Fejzulai a încercat în iulie să achiziţioneze muniţie în Slovacia, stat vecin cu Austria, iar serviciile secrete slovace şi-au informat omologii austrieci în legătură cu acest lucru, ceea ce nu a dus însă la măsuri concrete.
Atacatorul, ai cărui părinţi sunt originari din Macedonia de Nord, fusese condamnat în aprilie 2019 la închisoare pentru că a încercat să se alăture combatanţilor jihadişti din Siria, dar a fost eliberat anticipat în decembrie 2019.