X

Autoritățile locale din Marbella au retras planul de a amenda persoanele care urinează în mare

Autoritățile locale din Marbella au retras planul de a amenda persoanele care urinează în mare

Consiliul Municipal al Marbella, în Spania, a anunţat o amendă de 750 de euro pentru orice ”evacuare psihologică în mare sau pe plajă”, cotidianul El Correo preciza că recidiva costă 1.500 de euro, iar toată lumea şi-a imaginat că era vorba despre interdicţia de a-ţi face nevoile în apă, relatează BFMTV, citat de News.ro.

Această măsură a provocat un scandal în rândul locuitorilor, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

”Cine-şi va da seama? Meduzele?”, întreba unul dintre ei la emisiunea ”Tiempo al tiempo”.

Însă se pare că hotărârea adoptată de municipalitate a fost greşit interpretată, iar un purtător de cuvânt al Consiliului, contactat de cotidianul britanic The Guardian, a clarificat problema.

”Hotărârea municipală nu impune sancţionarea pentru că ai făcut pipi în mare”, declară alesul.

Într-adevăr, textul reglementează cu privire la eventuale infracţiuni ”antisociale pe plajă, aşa cum aceste fapte sunt reglementate în orice spaţiu public, de exemplu pe străzile oraşelor”, a precizat el.

El evocă o eroare de intrepretare şi precizează că interdicţia de a urina în apă îi vizează pe cei care o fac de pe mal sau de pe dig.

Marbella este departe de a fi singurul oraş spaniol care să reglementeze acest tip de lipsă de politeţe.

La Vigo, în Galicia, persoanele vcare se fac vinovate de ”evacuare psihologică pe plajă sau în mare” se expun unei amenzi de 750 de euro de la 15 iunie 2022.

La fel stau lucrurile la Malaga, în Andaluzia, unde amenda este de 300 de euro.

Această măsură vizează nu doar o asanare a coastelor spaniole, ci şi o îmbunătăţire a confurtului milioanelor de turişti cale le vizitează anual.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Ea este adoptată adesea împreună cu alte reguli, ca de exemplu interdicţia de a folosi săpun în apa mării sau de a pune prosopul pe un şezlong pentru a-l rezerva întreaga zi.

În fiecare vară, Spania se pregăteşte să primească numeroşi turişti din toate colţurile lumii.

În 2023, 85 de milioane de turişti au vizitat Spania, potrivit Institutului Naţional spaniol de statistică (INE).

 

Tags: Marbellamareplajăspania
Externe