Autorităţile malteze au confiscat 1,1 miliarde de dolari în monedă libiană falsă tipărită în Rusia

Publicat:

Autorităţile malteze au confiscat bancnote libiene false în sumă echivalentă cu 1,1 miliarde de dolari, tipărite de o firmă din Rusia, a anunţat Departamentul de Stat al SUA, transmite sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

‘Statele Unite salută anunţul din 26 mai al guvernului Republicii Malteze privind confiscarea a 1,1 miliarde de dolari de monedă libiană falsă, tipărită de societatea anonimă Goznak – o societate de stat rusă – şi comandată de o entitate paralelă ilegitimă’, a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat postat vineri.


Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

‘Banca centrală a Libiei, al cărei sediu se află la Tripoli, este singura bancă centrală legitimă a Libiei. Afluxul de monedă libiană falsă tipărită de Rusia în ultimii ani a exacerbat dificultăţile economice ale Libiei’, adaugă textul.

Autorităţile malteze nu au emis până acum niciun comunicat oficial pe această temă.

Totuşi, cotidianul Malta Today a evocat subiectul într-o postare pe Facebook, intitulată ‘1,1 miliarde de dolari în monedă libiană falsă confiscate în Malta’, însă articolul nu mai putea fi consultat pe site-ul publicaţiei sâmbătă la prânz.

Potrivit unui raport al experţilor ONU adresat în decembrie Consiliul de Securitate, compania rusă Goznak JSC a livrat între 2016 şi 2018 băncii centrale paralele din estul ţării bancnote libiene în sumă totală echivalentă cu 7,11 miliarde de dolari.

În Libia, căzută în haos după înlăturarea fostului dictator Moammar Gaddafi în 2011, puterea este disputată între două administraţii rivale: Guvernul de uniune naţională (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi un guvern paralel în est, controlat de mareşalul Khalifa Haftar.

‘Statele Unite rămân hotărâte să colaboreze cu Naţiunile Unite şi partenerii lor internaţionali pentru a descuraja activităţile ilicite care aduc atingere suveranităţii şi stabilităţii Libiei’, adaugă Departamentul de Stat.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

Potrivit comunicatului, ‘acest incident subliniază încă o dată necesitatea ca Rusia să pună capăt acţiunilor sale răuvoitoare şi destabilizatoare în Libia’.

Conform Pentagonului, Rusia a trimis, de asemenea, recent avioane de vânătoare în Libia în sprijinul mercenarilor care luptă alături de mareşalul Haftar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.