Autorităţile poloneze au demolat patru monumente sovietice, în cadrul campaniei de ‘derusificare’

Publicat:

Autorităţile poloneze au demolat joi patru monumente ridicate în timpul regimului comunist, în cadrul campaniei de ”derusificare” a spaţiilor publice ce a fost intensificată de guvernul de la Varşovia odată cu războiul din Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Aceste acţiuni au rolul de ”a face să dispară toate monumentele care glorifică sistemul comunist în Polonia”, a declarat directorul Institutului polonez al Memoriei Istorice (IPN), Karol Nawrocki. Toate aceste monumente ”simbolizează răutatea sistemului comunist”, astfel că ele trebuie înlăturate ”nu atât pentru estetica lor, ci mai mult pentru semnificaţia lor”, mai argumentează oficialul citat.


Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

Cele patru monumente au fost date jos simultan, dar mai rămân de distrus încă 30, după ce alte 20 de monumente de acelaşi fel au fost deja înlăturate.

Una dintre cele patru statui demolate joi, care purta inscripţia ”gratitudine Armatei Roşii”, a fost restaurată în anul 2017 cu un cost de 7.000 de euro, iar după ce Rusia a atacat Ucraina ea a fost pictată în culorile drapelului ucrainean.

Dar unele administraţii locale poloneze, ”una sau două”, după aprecierea directorului institutului menţionat, şi-au exprimat dorinţa de a menţine în picioare monumentele incluse de acest institut în lista sa pentru ”derusificare”.

De pildă, primarul oraşului Dabrowa Górnicza, susţinut de mulţi localnici, s-a împotrivit demolării unui monument dedicat ”eroilor drapelului roşu”, întrucât în opinia sa acesta evocă revoluţia rusă, ”evenimente petrecute între 1905 şi 1908, fără legătură cu epoca comunistă din Polonia”. Cazul a ajuns în justiţie, iar în final un tribunal din Varşovia a autorizat păstrarea monumentului.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

Polonia a adoptat în anul 2016 o lege ce reglementează înlăturarea oricărui vestigiu al epocii comuniste, autorizând eliminarea numelor de străzi şi a monumentelor care au legătură cu fosta Uniune Sovietică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe Peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.