Autorităţile Republicii Moldova susţin că Tiraspolul nu-şi îndeplineşte toate angajamentele asumate în privinţa şcolilor româneşti

Publicat:

Tiraspolul nu-şi îndeplineşte toate angajamentele asumate în privinţa şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, a declarat marţi şeful adjunct al Biroului politici de reintegrare de la Chişinău, Alin Gvidiani, indicând că doar două dintre cele şapte angajamente pe care şi le-a asumat administraţia separatistă au fost îndeplinite, potrivit Radio Chişinău, potrivit Agerpres.

Este vorba despre achitarea a 1.000 de lei pentru chiria clădirilor în care funcţionează şcolile, a menţionat oficialul moldovean, remarcând că, deşi administraţia de la Tiraspol a semnat contracte de închiriere pe zece ani pentru şcolile cu predare în limba română, acestora nu li s-a permis folosirea loturilor de teren din apropierea clădirilor închiriate.


Citește și : Iranul afirmă că a lansat 700 de atacuri cu drone împotriva grupării Statul Islamic în Siria

Nici angajamentul privind circulaţia liberă a profesorilor şi elevilor din şcolile cu predare în limba română nu este respectat.

‘La punctele de trecere a liniei administrative, pe care noi le considerăm neautorizate, se cer date despre copii, despre destinaţia şi scopul deplasării. Noi insistăm pe eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii. Cerem să fie exclusă procedura de notificare scrisă prealabilă, toate formalităţile, iar verificările de acte să fie excluse. Noi am să sugerat fie examinată posibilitatea asigurării trecerii în baza prezentării carnetelor de elevi şi legitimaţiilor de serviciu”, a afirmat Alin Gvidiani.

Autorităţile de la Chişinău susţin că sunt probleme şi la transportarea materialelor didactice pentru şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului, menţionând că loturile de manuale în limba română ‘se află în vizorul’ pretinselor structuri transnistrene.

Ca exemplu de discriminarea, oficialul moldovean a indicat că, deşi au fost diminuate unele tarife la serviciile comunale, ele nu au fost echivalate cu tarifele aplicate celorlalte instituţii de învăţământ din regiune. ‘Considerăm că este continuată discriminarea. De exemplu, liceul Evrika din Râbniţa (cu predare în limba română) a achitat în luna august 8,85 ruble transnistrene pentru un metru cub de apă, în timp ce consumatorii din regiune plăteau 1,06 ruble pentru aceeaşi cantitate’, a adăugat el.

Citește și : Alegerile europarlamentare: Platformele digitale vor respecta codul de conduită împotriva dezinformării

Subiectul educaţiei în şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană va fi discutat şi la următoarea reuniune a reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, notează Radio Chişinău pe pagina sa de internet.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.