Autorităţile ruse au oprit un TIR moldovenesc plin cu droguri

Serviciul Federal Vamal al Federației Ruse a capturat 300 de kilograme de droguri, ascunse într-un camion care transporta mere din Republica Moldova.

Introducerea a 300 kg de droguri din Republica Moldova a fost dejucată de vameșii din Rusia, în colaborare cu FSB, se arată în comunicatul Serviciului Federal Vamal al Rusiei.

Citeşte şi: Cine împarte, parte-şi face: Marina Tauber și alți lideri din gruparea „ȘOR” au furat milioane de dolari din banii Moscovei – Stiripesurse.md

Marfa ar fi fost adusă în Rusia de un camion care transporta 21 de tone de mere. Vehiculul a fost oprit de vameși în regiunea Moscovei. În timpul verificării, în podeaua semiremorcii au fost descoperite trei ascunzători, din care au fost scoase 106 pachete cu droguri.

Expertiza a stabilit că în ambalajele vidate se aflau droguri de origine sintetică și vegetală: clephedrone, metadonă și hașiș. Valoarea acestor droguri pe piața neagră este estimată la aproximativ 250 de milioane de ruble.

Autoritatea vamală precizează că a fost deschis un dosar penal, iar cea mai dură sancțiune prevăzută pentru infracțiunea constatată este închisoarea pe viață.

This post was last modified on 09/09/2025 12:44 12:44

Tags: drogurimererusiatir
Știrile zilei