X

Autorităţile ruse cer pedeapsa cea mai severă pentru un bărbat care a vandalizat o pictură celebră

Autorităţile ruse au condamnat luni actul de vandalism comis asupra unei picturi care îl reprezenta pe Ivan cel Groaznic ucigându-şi fiul, una dintre cele mai celebre opere ale pictorului Ilia Repin, solicitând ca vinovatul să primească “cea mai severă pedeapsă posibilă”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un bărbat de 37 de ani a fost arestat sâmbătă după ce a vandalizat pictura cunoscută sub numele “Ivan cel Groaznic şi fiul său Ivan la 16 noiembrie 1581”, pictată între 1883 şi 1885.

Citeşte şi: Trump şi Abe se întâlnesc înainte de summitul istoric din Singapore

Chiar înainte de închiderea galeriei Tretiakov din Moscova, el ar fi spart geamul care proteja această operă cunoscută la nivel mondial şi în care Ţarul care a domnit între 1547 şi 1584 este reprezentat ucigându-şi fiul într-un acces de furie.

Ministrul adjunct al culturii Vladimir Aristarhov a declarat luni, în cursul unei conferinţe de presă, că speră ca vinovatul să primească “pedeapsa cea mai severă posibil”, adăugând că “trei ani de închisoare nu înseamnă nimic comparativ cu valoarea acestei picturi”.

În virtutea legii ruseşti, pedeapsa maximă riscată de suspect este de trei ani de închisoare.

“Ne-ar plăcea să începem o dezbatere privind înăsprirea pedepselor pentru vandalizarea operelor de artă”, a declarat la rândul său directoarea galeriei Tretiakov, Zelfira Tregulova.

Ea a spus că se teme că va ajunge să-i vadă pe ruşi făcând tot mai puţin “diferenţa între o lucrare artistică şi faptele istorice”, estimând că “amestecul celor două face ca orice operă să poată face obiectul unui atac”.

Potrivit media ruse, bărbatul a vandalizat pânza din “motive istorice”. El a declarat poliţiei că a acţionat sub influenţa alcoolului.

Citeşte şi: Corupţie la cel mai înalt nivel. Un lider al partidului de guvernământ spaniol condamnat la zeci de ani de închisoare

Ruptă în trei locuri, pictura a fost retrasă din sala în care era expusă, pentru prima dată de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Grupuri ultranaţionaliste au manifestat deja împotriva picturii, în special în 2013, când monarhiştii au cerut ca ea să fie retrasă din galerie, ceea ce aceasta a refuzat.

Mai mulţi înalţi responsabili politici ruşi pledează pentru reabilitarea ţarului Ivan al IV-lea, supranumit şi “cel Groaznic” pentru domnia sa brutală şi crearea unei poliţii secrete care a semănat teroarea în timpul regimului său şi a executat mii de persoane.

Tags: al Doilea Război MondialIlia RepinIvan del GroaznicrusiaTretiakovVladimir AristarhovZelfira Tregulova
Categorii: Știrile zilei