X

Autorităţile sanitare din Norvegia afirmă că este prea devreme pentru a spune dacă vaccinul AstraZeneca provoacă probleme sanguine

Autorităţile sanitare din Norvegia afirmă că este prea devreme pentru a spune dacă există o legătură între vaccinul de la AstraZeneca şi cele trei cazuri de hemoragie, cheaguri de sânge şi trombocitopenie raportate în această ţară, transmite Reuters, potrivit agerpres

Norvegia a oprit săptămâna trecută administrarea vaccinului, după o decizie similară luată de Danemarca, pe fondul raportării unor ‘simptome neobişnuite’ care au necesitat spitalizarea a trei cadre medicale vaccinate cu acest ser. Una dintre ele a decedat între timp.

Citește și : Putin îi bagă la închisoare pe toţi cei care îi insultă pe veteranii de război

‘Pe baza informaţiilor pe care le avem acum, nu ştim dacă există o legătură între problemele severe raportate şi vaccinul de la AstraZeneca’, a afirmat Camilla Stoltenberg, şefa Institutului norvegian de sănătate publică (FHI), într-o conferinţă de presă.

FHI analizează numărul de astfel de cazuri în populaţia vaccinată şi în cea nevaccinată, pentru a face comparaţii.

De asemenea, autorităţile aşteaptă rezultatele investigaţiei Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) înainte de a decide dacă vor relua sau nu inoculările cu vaccinul de la AstraZeneca.

Independent de rezultatelor investigaţiilor din Norvegia şi Europa cu privire la posibile reacţii adverse, FHI analizează dacă să continue utilizarea acestui vaccin în programul său naţional, date fiind întârzierile în livrări, a mai spus Camilla Stoltenberg.

În plus, ‘prioritatea este să avem un proces clar şi organizat pentru a evalua posibile efecte secundare astfel încât populaţia şi personalul medical să cunoască ceea ce se ştie şi ceea ce este evaluat’, a menţionat ea, precizând că ‘trebuie să ne păstrăm încrederea în vaccinuri’.

Citește și : Ungaria este SUFOCATĂ de pandemie! Situaţia devine critică în spitale

Norvegia a utilizat în campania de imunizare vaccinurile de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, alături de cel de la AstraZeneca, până la suspendarea administrării acestuia.

Până miercuri, din cei 5,4 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu o primă doză 451.000 şi aproape 258.000 au primit şi doza de rapel, conform datelor FHI.

Tags: AstraZenecacheaguri de sângeFHINorvegiatrombocitopenie
Categorii: Diaspora