Autorităţile spaniole avertizează ‘turiştii de incendiu’ să stea la distanţă de zona afectată

Publicat:

Oficialii i-au îndemnat pe ”turiştii de incendiu” să rămână la distanţă de flăcările care făceau ravagii în estul Spaniei duminică, avertizându-i pe privitori că se pun astfel în pericol şi totodată periclitează eforturile pentru stingerea incendiului, informează Reuters, potrivit agerpres

Peste 500 de pompieri asistaţi de 20 de aeronave şi elicoptere se luptau cu flăcările la patru zile de la izbucnirea incendiului în apropierea localităţii Villanueva de Viver din regiunea Valencia, au precizat serviciile de urgenţă.


Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

Poliţia a identificat 14 ciclişti care încercau să vadă incendiul mai de aproape, a declarat Gabriela Bravo, şefa regională a afacerilor interne din regiunea Valencia.

”Le cerem din nou tuturor turiştilor să nu practice turism de incendiu şi să nu se apropie de zona afectată”, a spus ea.

Cel mai mare incendiu de vegetaţie al anului î Spania a distrus peste 4.000 de hectare de pădure şi a forţat 1.700 de rezidenţi să-şi părăsească reşedinţele din localităţi situate în regiunile Valencia şi Aragon.

Rezidenţii au spus că incendiul ar putea avea un impact devastator asupra economiei locale, care se bazează pe turism.

”Oamenii de aici trăiesc din ciclism, drumeţii şi cele câteva baruri”, a spus Jorge Grausell, de 72 de ani.

”Ceea ce se întâmplă este un dezastru pentru toţi iubitorii de natura”, a mai spus el.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.