Autorităţile sud-coreene l-au reţinut pe bărbatul care a deschis în zbor uşa unui avion de pasageri

Publicat:

Autorităţile sud-coreene l-au reţinut vineri pe bărbatul care a deschis uşa unui avion al Asiana Airlines cu puţine minute înainte ca acesta să aterizeze în oraşul Daegu, provocând panică în rândul pasagerilor, au declarat oficiali citaţi de Reuters, potrivit agerpres.  

Avionul Airbus A321-200 a aterizat în siguranţă în jurul orei 12.40 (03.40 GMT). Aparatul de zbor a decolat de pe insula Jeju cu o oră mai devreme, potrivit orarului de plecări al aeroportului.


Citește și : ATAC armat în Japonia: Patru oameni au fost ucişi!

Nimeni nu a fost rănit în incident, dar nouă persoane, toţi adolescenţi, au mers la spital după ce au suferit probleme respiratorii, a declarat un oficial al departamentului de pompieri din Daegu.

“Am crezut că avionul va exploda… Părea că pasagerii de lângă uşă au leşinat”, a declarat pentru agenţia Yonhap un pasager de 44 de ani sub protecţia anonimatului.

Pasagerul a mai spus că echipajul a întrebat prin sistemul audio de la bord dacă în avion se află vreun doctor.

O înregistrare video difuzată la televiziune, despre care se pare că a fost filmată de un pasager, arată momentele dinainte de aterizare, cu uşa deschisă şi vântul intrând în avion.

Ministerul Transporturilor a afirmat într-un comunicat că poliţia l-a luat în custodie pe bărbatul care a deschis uşa şi autorităţile investighează încălcări ale legilor privind siguranţa aviaţiei.

Ministerul nu a precizat motivul pentru care bărbatul a deschis uşa.

Un oficial al Ministerului Transporturilor a declarat pentru Reuters că autorităţile investighează dacă Asiana Airlines a respectat protocoalele pentru gestionarea ieşirilor de urgenţă.

Oficialul a spus că este posibil ca o uşă de urgenţă să fie deblocată în apropierea solului, când presiunea internă şi externă sunt similare.

Citește și : NATO promite o cooperare mai strânsă în regiunea baltică

 

Avionul se afla la două sau trei minute de aterizare când bărbatul care stătea lângă ieşirea de urgenţă a reuşit să deschidă uşa, la circa 200 de metri deasupra solului, a declarat un purtător de cuvânt al Asiana.

Toţi cei de la bord erau aşezaţi şi cu centurile puse pentru că avionul urma să aterizeze în curând, a mai spus acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de...

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam Administraţia oraşului Amsterdam i-a avertizat pe fanii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.