Autorităţile tunisiene au destructurat o reţea internaţională de trafic de coral

Publicat:

Autorităţile tunisiene au anunţat vineri că au destructurat o reţea internaţională de trafic de coral şi au arestat zece suspecţi, printre care doi cetăţeni spanioli şi un algerian, informează AFP, potrivit agerpres.

Garda Naţională a Tunisiei a confiscat joi 671 de kilograme de coral, de o valoare estimată la 6,71 milioane de dinari – circa 2 milioane de euro – a anunţat Ministerul de Interne tunisian într-un comunicat.


Citește și: Cutremur puternic în sud-vestul Japoniei

Şapte tunisieni, doi spanioli şi un algerian au fost arestaţi de Garda Naţională, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de poliţie, Houssemeddine Jebabli.

Cei doi spanioli lucrau pentru o societate internaţională de import-export de coral, suspectată că declară doar o parte din coralul comercializat, a informat la rândul său purtătorul de cuvânt al Ministerului tunisian de Interne, Sofiene Zaag, adăugând că aceasta este prima operaţiune din Tunisia de confiscare de coral de o asemenea amploare.
Pescuitul de coral este strict limitat în Tunisia şi suspendat în Algeria de peste 20 de ani, însă scufundători continuă să-l adune ilegal din adâncurile mării, în special în estul Algeriei.

Citește și: Kim Jong Un a ordonat un exerciţiu de ‘lovitură cu rază lungă de acţiune’

Algeria, care deţine cea mai mare rezervă de coral roşu din Marea Mediteraneană, a fost primul producător cu 48% din cantitatea pescuită în 1991, potrivit cifrelor Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

În Tunisia, coralul de primă calitate este exportat în special spre Europa.

Coralul este un tip de nevertebrată marină cu schelet extern, a cărui creştere durează mai mulţi ani şi care poate trăi chiar şi secole. Foarte căutat ca ornament şi bijuterie, corallium rubrum, o specie de coral care este în general roşie, roză sau albă, se distinge prin strălucirea culorii sale şi creşte într-o zonă care se întinde de la Strâmtoarea Gibraltar până în Golful Tunis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.