Autorităţile ucrainene continuă ancheta asupra prăbuşirii elicopterului în care se afla ministrul de interne

Publicat:

Autorităţile ucrainene continuau joi ancheta ordonată cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski, după decesul ministrului de interne Denis Monastîrski în urma prăbuşirii lângă o grădiniţă a elicopterului în care se afla, provocând de asemenea moartea altor 13 persoane, informează AFP, potrivit agerpres.

“Serviciul de securitate al Ucrainei a declanşat o anchetă penală asupra acestui teribil eveniment”, a declarat Zelenski într-un discurs miercuri seara.


Citeşte şi: Scholz pune condiţii SUA pentru a livra tancuri Ucrainei – Black News

“L-am însărcinat pe şeful Serviciului de securitate al Ucrainei, în cooperare cu toate celelalte instituţii autorizate, să clarifice toate circumstanţele catastrofei”, a precizat Zelenski.

Elicopterul, un Super Puma EC-225 (Airbus Helicopters), potrivit Serviciul de stat pentru Situaţii de Urgenţă (SES) căruia îi aparţinea, s-a zdrobit miercuri dimineaţa la Brovarî, lângă Kiev.

Potrivit aceleiaşi surse, nouă persoane se aflau la bordul aparatului, printre care ministrul de interne şi adjunctul său. Potrivit celui mai recent bilanţ atribuit de aceeaşi sursă, 14 persoane au murit, printre care un copil, şi 25 sunt spitalizate, printre care 11 copii.

“Şeful poliţiei naţionale a Ucrainei va conduce Ministerul de Interne pentru moment. Noi am repartizat de asemenea responsabilităţile ce-i reveneau ministrului în cadrul operaţiunii noastre de apărare şi de garantare a securităţii statului”, a adăugat Zelenski.

La faţa locului, jurnalişti ai AFP au văzut resturi ale elicopterului lângă un imobil de locuinţe, o portieră, două maşini distruse. De asemenea, corpuri înfăşurate şi duse pe o targă, unul câte unul, spre o furgonetă.

Prăbuşirea elicopterului, survenită la patru zile după un bombardament rus ce s-a soldat cu 45 de morţi la Dnipro, în estul Ucrainei, a suscitat o amplă emoţie.

Citeşte şi: INCENDIU puternic la o cazarmă din Armenia! Cel puţin 15 oameni au murit! – Black News

Responsabilii ucraineni, printre care prim-ministrul Denis Şmîhal pe Telegram, au deplâns moartea lui Denis Monastîrski, 42 de ani, fost avocat ce făcea parte din partidul lui Volodimir Zelenski.

La Washington, preşedintele Joe Biden şi soţia sa Jill s-au declarat solidari cu “toţi cei care sunt îndoliaţi de această tragedie sfâşietoare”, a anunţat Casa Albă. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a deplâns la rândul său pe Twitter decesul unui “mare prieten al UE”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.