X

Autorităţile ucrainene le-au cerut cetăţenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare de la periferia Kievului

Autorităţile ucrainene le-au cerut sâmbătă cetăţenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare de la periferia Kievului, relatează DPA, potrivit agerpres

“Vă rog să vă încărcaţi telefoanele mobile şi acumulatorii acum, înainte de venirea serii”, le-a transmis clienţilor său furnizorul de energie Ukrenerho, care le-a mai cerut oamenilor să îşi pregătească cina mai repede decât de obicei, pentru a reduce până la ora 23.00 volumul de electricitate consumat.

Citește și : Ministrul Finanţelor din Marea Britanie a fost DEMIS

Compania a precizat că a făcut acest apel deoarece electricitatea va trebui deviată de pe liniile de înaltă tensiune pe linii mai puţin puternice şi că ar putea fi nevoie de opriri de urgenţă ale alimentării cu energie în cazul în care consumul ar creştere puternic.

“Teroriştii încearcă să ne distrugă staţiile electrice deoarece vor să lase fără electricitate cât mai mulţi oameni în acelaşi timp”, a transmis compania pe Facebook.

În contextul în care Rusia continuă bombardamentele, ţintind în special infrastructura de furnizare a energiei şi a apei, compania a raportat un nou atac sâmbătă, fără a preciza unde a avut loc acesta exact.

Citește și : Republica Moldova are nevoie de un plan pentru plata gazelor ruseşti

Sâmbătă seară, Statul Major al Ucrainei a anunţat că a înregistrat patru atacuri aeriene şi cu rachetă ale Rusiei în cursul zilei.

Tags: bombardamentecentralakievrusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina