Autorităţile unei ţări trebuie să reacţioneze rapid la acuzaţii de violenţă domestică (CEDO)

Publicat:

Autorităţile unei ţări trebuie să reacţioneze rapid la acuzaţiile de violenţă domestică şi să evalueze dacă există “un risc real şi imediat pentru viaţa” victimelor, a insistat marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), informează AFP, potrivit agerpres.

CEDO a fost sesizată de o austriacă, bătută de soţul său, care a fost condamnat pentru lovire şi provocare de răni, precum şi pentru ameninţări grave, şi care a fost obligat să stea la distanţă de domiciliul conjugal. Bărbatul s-a prezentat într-o zi la şcoala copiilor săi, cerând să discute în privat cu fiul său, care a fost apoi găsit în subsolul şcolii, cu o rană de armă de foc la cap. Copilul a decedat două zile mai târziu la spital, iar bărbatul s-a sinucis în maşina sa.


Citește și : Serbia şi Kosovo reiau negocierile sub egida UE

“Autorităţile trebuie să reacţioneze imediat la acuzaţiile de violenţă domestică şi este nevoie de o promptitudine specială din partea lor în tratarea acestor cazuri”, a explicat instanţa judiciară a Consiliului Europei într-un comunicat. “Ele trebuie să cerceteze dacă există un risc real şi imediat pentru viaţa victimei sau victimelor care au fost identificate şi pentru aceasta ele trebuie să facă o evaluare a riscului, care să fie autonomă, proactivă şi exhaustivă”, a adăugat Marea Cameră, instanţa supremă a CEDO.

În cazul în care a fost identificat un risc, trebuie să fie luate “măsuri preventive (…), adecvate şi proporţionale”, a subliniat Marea Cameră.

Aceasta a clarificat “principiile generale care trebuie aplicate în cazurile de violenţă domestică”, în contextul cazului privind Austria, care, potrivit Curţii, nu şi-a încălcat obligaţiile. “În baza informaţiilor cunoscute de autorităţi în perioada când avea loc evenimentele, nimic nu indica faptul că exista un risc real şi imediat, şi cu atât mai puţin un risc mortal, că vor fi comise noi violenţe împotriva fiului reclamantei” în afara locuinţei unde bărbatul avea interdicţie să intre, au conchis în acest caz concret judecătorii Marii Camere, cu zece voturi contra şapte.

Citește și : După NATO, Biden se întoarce cu faţa spre UE pentru a consolida legăturile transatlantice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.