Autoritățile vamale îndeamnă moldovenii să respecte legislația

Publicat:

Autoritățile vamale îndeamnă moldovenii să respecte legislația

Serviciul Vamal îndeamnă persoanele fizice și juridice să respecte legislația fiscală și vamală.

Citește și: Sesizarea PSRM privind prelungirea mandatului de președinte este inadmisibilă


În rezultatul controalelor efectuate  în perioada 11-22 martie 2024, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 2,954 mln. lei. Au fost constatate mai multe  tipuri de încălcări ale legislației vamale – transmiterea în comodat, în perioada de până la 3 ani, a mijloacelor fixe,  care anterior au beneficiat de tratament tarifar favorabil, fiind incluse în capitalul statutar, clasificarea tarifară eronată a mărfurilor importate, fapt ce a condus la beneficierea neîntemeiată a tratamentului tarifar favorabil la momentul vămuirii.

Prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal a fost stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor, neachitarea drepturilor de import în mărime deplină pentru marfa importată.

Potrivit prevederilor Codului Vamal al Republicii Moldova,  în cazul în care, până la depistarea de către Serviciul Vamal a contravenției operatorul economic comunică în scris Serviciului Vamal despre comiterea contravențiilor vamale, acesta se liberează de răspunderea materială, cu condiția achitării incontestabile și benevole, până la data aplicării sancțiunii materiale respective, a drepturilor de import datorate și a penalităților calculate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.