Autorul atacului din Paris a fost ARESTAT – FOTO

Publicat:

Premierul francez Edouard Philippe a confirmat faptul că poliţia l-a arestat pe suspectul atacului comis miercuri dimineaţa în suburbia Levallois-Perret, nord-vestul Parisului, împotriva unor soldaţi francezi din cadrul operaţiunii Sentinelle, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Un suspect care conducea o maşină implicată în atac a fost arestat pe o autostradă între Paris şi Boulogne-sur-Mer’, a afirmat Philippe în faţa deputaţilor în parlament.


Un jurnalist de la Reuters a declarat că a văzut autovehiculul BMW care ar fi fost folosit în atac ciuruit de gloanţe pe autostrada A16, în nordul Franţei.

Citeşte şi: PANICĂ la Paris. O maşină a intrat ÎN PLIN într-un grup de militari – FOTO/VIDEO

Starea de sănătate a soldaţilor răniţi nu prezintă motive de îngrijorare, a dat asigurări şeful guvernului francez.

sursa foto: Reuters

‘O maşină care se afla în cartier a ajuns în dreptul grupului de soldaţi, a rulat uşor şi la o distanţă de cinci metri a accelerat pentru a-i lovi’, a explicat ministrul de interne francez, Gérard Collomb. Bărbatul, născut în 1980, este ‘suspectat că este autorul atacului deoarece se afla la volanul maşinii şi a încercat să fugă’, a precizat o sursă judiciară.

Atacul survine la patru zile după o tentativă de atac împotriva altor militari la Turnul Eiffel.

Guvernul a denunţat rapid un ‘act deliberat’ şi Parchetul antiterorist s-a sesizat în legătură cu ancheta.

Citeşte şi: Veşti extraordinare pentru români. Pot călători FĂRĂ vize în cea mai bogată ţară din Golful Persic

Franţa, care participă la coaliţia militară internaţională pentru eradicarea grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria, este ameninţată în special de grupările islamiste. Din ianuarie 2015, un val de atentate jihadiste, în cea mai mare parte revendicate de SI, s-a soldat în total cu 239 de morţi. Ultimele au vizat în special forţele de ordine şi locuri simbol ale Franţei.

sursa foto: Reuters

Atacul, ale cărui motive rămân necunoscute, a avut loc într-un context de puternică ameninţare teroristă în Franţa într-un oraş în care se află mai multe servicii importante în combaterea terorismului, inclusiv Direcţia generală de securitate internă (DGSI).

Parchetul antiterorist a deschis o anchetă pentru ‘tentative de asasinate împotriva unor persoane care reprezintă autoritatea publică în legătură cu o organizaţie teroristă şi asociere în scop terorist’.

sursa foto: Reuters

Potrivit ministrului de interne, este a şasea oară când operaţiunea Sentinelle, în cadrul căreia sunt mobilizaţi 7.000 de soldaţi în permanenţă pe teritoriul naţional de la atentatele din 2015, este luată drept ţintă.

Starea de urgenţă, instituită după atentatele din noiembrie 2015, a fost prelungită recent până la 1 noiembrie. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat la 14 iulie că operaţiunea Sentinelle va fi revizuită ‘în profunzime’ în ceea ce priveşte eficacitatea şi evoluţia ameninţării teroriste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.