Autorul unei luări de ostatici într-un tren a fost ucis în asaltul poliţiei

Publicat:

Autorul unei luări de ostatici într-un tren din Elveţia a fost ucis în asaltul poliţiei

Autorul luării de ostatici într-un tren în vestul Elveţiei joi seară a fost “rănit mortal” în timpul atacului, iar persoanele pe care le reţinea au fost eliberate nevătămate, a indicat poliţia, notează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Agresorul ar fi un “solicitant de azil” iranian în vârstă de 32 de ani care era înarmat cu un topor şi un cuţit şi care vorbea farsi şi engleză, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonului Vaud, Jean-Christophe Sauterel, în cursul unui briefing de presă.


“În acest stadiu al anchetei nu se cunosc motivaţiile autorului”, au mai indicat autorităţile în briefingul de presă.

Întrebaţi dacă războiul dintre Israel şi Hamas ar fi putut juca vreun rol în acest atac, nici poliţiştii, nici procurorii prezenţi la conferinţa de presă nu au comentat în această etapă a anchetei.

Autorul unei luări de ostatici într-un tren din Elveţia a fost ucis în asaltul poliţiei

Purtătorul de cuvânt a insistat asupra faptului că identitatea ostaticului era încă la modul condiţional, până când vor fi efectuate toate verificările necesare.

Agresorul fost împuşcat mortal de un poliţist în timp ce se îndrepta rapid cu un topor asupra lui, grupul de intervenţie care a reuşit să urce în trenul staţionat interpunându-se între atacator şi ostatici.

Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) – Stiripesurse.md

Erau cincisprezece în total, 14 pasageri şi mecanicul trenului.

Luarea de ostatici a început joi în jurul orelor 18.35 şi s-a încheiat în jurul orelor 22.30.

Presupusul autor l-a obligat mai întâi pe mecanicul trenului oprit în gara Essert-sous-Champvent – la şase kilometri de Yverdon, nu departe de Lacul Neuchâtel – să-şi părăsească postul şi să se alăture celorlalţi pasageri.

Poliţia a fost alertată de aceştia din urmă, iar negocierile cu agresorul au avut loc parţial prin intermediul mesajelor Whatsapp şi printr-un interpret vorbitor de farsi, limba majoritară în Iran.

Autorul unei luări de ostatici într-un tren din Elveţia a fost ucis în asaltul poliţiei

Autorităţile au luat în cele din urmă decizia de a ataca.

Poliţia a intrat în acţiune în jurul orelor 22.15.

O înregistrare video difuzată pe reţeaua socială X arată trenul staţionat în noapte înaintea mai multor explozii puternice foarte luminoase.

O manevră a poliţiştilor pentru a reuşi să îndepărteze agresorul de victimele sale, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Procurorul de serviciu şi procurorul cantonului Vaud s-au deplasat imediat la faţa locului şi a fost deschisă o anchetă penală.

ORA 00.20 Elveţia: Pasagerii unui tren luaţi ostatici, apoi eliberaţi (poliţia)

Pasagerii unui tren care leagă Yverdon de Sainte-Croix, în estul Elveţiei, au fost luaţi ostatici de un bărbat înarmat şi eliberaţi nevătămaţi în jurul orelor 21.30 GMT, au anunţat joi jurnalul online 24 Heures şi poliţia, notează AFP.

Autorul unei luări de ostatici într-un tren din Elveţia a fost ucis în asaltul poliţiei

“Luare de ostatici în Essert-Sous-Champvent, ostatici eliberaţi, briefing de presă la 23.45 (22.45 GMT)”, a scris purtătorul de cuvânt al poliţiei din cantonul Vaud, Jean-Christophe Sauterel, pe reţeaua socială X.

Un important dispozitiv poliţienesc este desfăşurat în prezent la staţia Essert-sous-Champvent, care se află la o şase kilometri de Yverdon, nu departe de Lacul Neuchâtel, potrivit jurnalului care indică faptul că atacatorul ar fi fost înarmat cu un topor.

Accesul în gară “este interzis de poliţie. Fulgere şi bubuituri puternice s-au produs la ora locală 22.18. O ambulanţă a fost trimisă apoi la faţa locului, înainte ca pasagerii să înceapă să iasă în siguranţă din tren în jurul orelor 22.30”, scrie 24 Heures.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru, dar Moldova în mod...

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar În perioada 15-26 iulie 2024, Serviciul Veterinar al Republicii Moldova va fi supus unei evaluări de către...

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.