Avalanşă masivă în Pirinei. Doi oameni au murit şi o a treia persoană a fost dusă la spital în stare gravă

Publicat:

Două persoane au fost ucise şi a treia gravă rănită de o avalanşă care a avut loc în Valea Aran, din Pirinei, au declarat joi pompierii din Catalonia (nord-estul Spaniei), citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Pompierii catalani “au trimis un elicopter şi au localizat trei persoane, din care două decedate şi alta în stare gravă, cu traume multiple”, au anunţat aceştia într-un comunicat.


Citeşte şi: Explozie puternică la o uzină chimică din Cehia. Cel puţin şase oameni au murit 

Identitatea şi naţionalitatea victimelor nu sunt pe moment cunoscute, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, precizând însă că victimele se aflau în regiune “pentru a efectua activităţi ştiinţifice”.

Rănitul a fost spitalizat la Vielha, în Valea Aran, la 300 de kilometri nord-vest de Barcelona.

Citeşte şi: RĂZBOI comercial între Washington şi Beijing. Donald Trump anunţă măsurile luate împotriva Chinei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.