Avancronică AFP: Euforia României întâlnește blazonul olandez

Publicat:

Avancronică AFP: Euforia României întâlnește blazonul olandez

Considerată printre outsideri la EURO 2024, Olanda are un statut de respectat în optimile de finală de marţi seară, la Munchen, împotriva României, scrie AFP într-o scurtă cronică a meciului dintre cele două naţionale care va avea loc pe Allianz Arena, relatează Agerpres.

Obişnuită să ajungă în “careul de aşi” al Europenelor între 1988 şi 2004, Olanda nu a mai ajuns în top 8 continental la ultimele turnee finale, suferind eliminări încă din faza grupelor în 2012, apoi în optimi în 2021 împotriva Cehiei, şi ratând chiar o prezenţă la turneul final în 2016, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

“Trebuie să găsim marţi răspunsurile potrivite pentru că miza este mare. Ar putea fi chiar finalul pentru noi. Evident că nu este ceea ce ne dorim, dar s-ar putea întâmpla dacă nu jucăm mai bine faţă de cum am făcut-o până acum”, a avertizat selecţionerul olandez Ronald Koeman.

Revenit pe banca tehnică a Olandei de la 1 ianuarie 2023, Koeman este sub presiune, chiar dacă contractul său ar trebui să dureze până la Cupa Mondială din 2026, peste doi ani, în America de Nord (Statele Unite, Canada, Mexic).

Evoluție neconvingătoare

“Nu cred că este o întrebare bună pentru acest moment”, a răspuns Koeman chestionat cu privire la posibilele consecinţe pentru viitorul său în cazul eliminării în optimile de finală ale EURO 2024.

El s-a declarat conştient de faptul că ceea ce a arătat până acum în grupă echipa sa este insuficient, respectiv o victorie chinuită cu Polonia (2-1), o remiză cu Franţa (0-0) şi o înfrângere în faţa Austriei (3-2). Olanda a ocupat locul trei în cea mai grea grupă de la EURO 2024, cu 4 puncte.

“Din fericire pentru olandezi, aceştia se confruntă cu cea mai slabă câştigătoare a unei grupe, România, care a încheiat această primă fază cu acelaşi număr de puncte, 4”, menţionează AFP.

Dulce euforie

Românii trăiesc o “dulce euforie”, care nu s-a mai încheiat de la victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei, în primul meci al naţionalei pregătite de Edward Iordănescu, de acum două săptămâni la Munchen, notează sursa citată.

Datorită acestei a doua victorii în 17 meciuri din faza finală a unui Campionat European, România, condusă de atacantul său Nicolae Stanciu, şi-a validat calificarea în faza eliminatorie, ca în anul 2000. La vremea respectivă, România a ajuns în sferturi de finală, eliminând Germania şi Anglia în grupă, dar se afla la amurgul unei generaţii de aur condusă de Gheorghe Hagi.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

“Fotbalul românesc a avut o generaţie de aur cu rezultate grozave”, a declarat antrenorul Edward Iordănescu după victoria (3-0) împotriva Ucrainei. “Dar actuala generaţie are suflet şi o inimă uriaşă. Este fără limite”, a avertizat selecţionerul despre jucătorii săi.

Fiul lui Anghel Iordănescu, selecţioner al României din septembrie 1993 până în iulie 1998, Edward asigură legătura dintre cele două generaţii, la fel ca Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi. La 25 de ani, el joacă “cu mândrie” cu N.10, al tatălui său, pe tricou. “Este o presiune cu care m-am născut, aşa că m-am obişnuit”, a explicat Ianis Hagi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘The Death of Slim Shady’, al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie

VIDEO - 'The Death of Slim Shady', al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie "The Death of Slim Shady (Coup de...

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.