Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei

Publicat:

Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume s-a dublat de la începutul pandemiei de coronavirus, arată organizaţia de caritate Oxfam, într-un document publicat luni sub titlul “Inegalitatea ucide”, potrivit agerpres.

Conform datelor preluate de dpa, în acelaşi timp peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei.


Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări “fac bucăţi lumea în care trăim”.

“Nu este din întâmplare, ci este o alegere: ‘violenţa economică’ este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă”, susţin autorii.

Directoarea executivă a Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat că “nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi”.

“Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică”, a adăugat ea.

Citeşte şi: Jonathan Van-Tam DEMISIONEAZĂ din funcția de ofițer medical șef adjunct pentru Anglia – Black News

Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.

Forumul de la Davos, programat săptămâna aceasta, a fost amânat din cauza pandemiei. Cei mai proeminenţi politicieni se vor reuni prin mijloace digitale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.