Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a ridicat în 2024 venituri salariale brute de 1 271 562 de lei (circa 106 mii de lei pe lună, n.r.) în calitate de rector al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Tot anul trecut, acesta a avut un salariu de 30 000 de lei de la Academia de Științe a R. Moldova. Fostul rector mai declară și 18 mii de lei obținuți din activitatea științifică, didactică și de creație.
Odată cu numirea în funcția de ministru, Emil Ceban și-a depus pe 12 noiembrie declarația de avere și interese personale la Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Astfel, conform actului său de avere, în 2024 a ridicat și 8587 de lei sub formă de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit zdg.
Familia Ceban deține cote părți în cinci imobile, două dintre care au fost dobândite în 2024, una la prețul de 25 000 de euro, alta la prețul de 140 000 de euro. Ministrul Sănătății locuiește într-o casă de 175,1 metri pătrați, obținută în 2019, printr-un contract de donație, la prețul de 2 623 386 de lei.
Familia Ceban utilizează un automobil de marca BMW X5, obținut în leasing în 2025. Vehiculul a fost fabricat în 2025 și are o valoare de 99 000 de euro. Proprietarul de drept al acestuia este OCN „MAIB Leasing” SA. Funcționarul mai declară un vehicol motorizat K750M, dobândit în 2022 cu 10 mii de lei.
Familia Ceban deține, din 2020, un sistem fotovoltaic 10 KW, care a costat 170 mii de lei, dar și șase conturi bancare, unde sunt depozitați peste 941 de mii de lei.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE












