AVERTISMENT de ultimă oră al premierului spaniol pentru liderii catalani: E încă timp să evitaţi rele mai mari

Publicat:

Şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy i-a îndemnat miercuri seara pe liderii separatişti din Catalonia ”să renunţe la escaladare”, în timp ce mii de catalani continuau să manifesteze, cerând un referendum pe tema autodeterminării, relatează AFP şi The Associated Press.

”Renunţaţi o dată pentru totdeauna la această escaladare a radicalismului şi nesupunerii”, a îndemnat Rajoy într-o intervenţie televizată.


”E încă timp să evitaţi rele mai mari”, a avertizat el, după ce 14 cadre ale Guvernului regional catalan au fost arestate, ceea ce a provocat manifestaţii de stradă împotriva Guvernului spaniol şi poliţiei.

Rajoy a declarat în această intervenţie televizată că organizarea referendumului pe tema independenţei Cataloniei de la 1 octombrie, prin încălcarea Constituţiei spaniole, este ”o acţiune totalitară”, relatează The Associated Press.

”Nesupunerea faţă de lege din partea puterii politice este opusul democraţiei”, a insistat el.

Rajoy a făcut aceste declaraţii în timp ce în stradă, la Barcelona, se aflau în continuare mii de oameni, în semn de protest faţă de intensificarea eforturilor Madridului de a opri referendumul.

Poliţia a arestat 14 oficiali regionali catalani şi a confiscat zece milioane de buletine de vot miercuri.

”Dacă vă pasă de liniştea celor mai mulţi dintre catalani, renunţaţi la radicalism şi nesupunere”, a îndemnat Rajoy.

Aproximativ 500 de persoane au mărşăluit miercuri seara în centrul Madridului, în semn de susţinere faţă de eforturile Cataloniei de a organiza referendumul.

Ei au denunţat Guvernul spaniol din cauza reprimării pe care a declanşat-o cu scopul de a opri consultarea.

Această demonstraţie, în Piaţa Puerta del Sol, la Madrid, le reflectă pe cele de la Barcelona şi în alte oraşe catalane, în care mii de oameni au ieşit în stradă miercuri, în semn de protest faţă de percheziţiile efectuate de poliţie şi arestarea unor oficiali catalani.

Curtea Constituţională spaniolă a suspendat consultarea până se va pronunţa asupra constituţionalităţii ei.

Un important dispozitiv al poliţiei îi monitoriza pe reprezentanţi ai unor partide de stânga şi naţionaliste, care scandau sloganuri împotriva Guvernului conservator al premierului Mariano Rajoy.

Poliţişti au dispersat un mic grup de manifestanţi de extremă dreapta, care veniseră să manifesteze, agitând steaguri spaniole, în favoarea unitţii ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.