Avertisment: România trebuie să se pregătească de o pană de curent uriașă

Publicat:

Avertisment: România trebuie să se pregătească de o pană de curent uriașă

Vremea extremă din ultima perioadă a readus în discuție pericolul unei pene majore de curent în România, similară cu cea care a afectat recent mai multe state din Balcani.

Nu doar canicula reprezintă un pericol, dar și furtunile puternice, în contextul instabilității atmosferice, avertizează specialiștii, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Președintele Asociației Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, a avertizat că penele de curent regionale sunt tot mai dese și de o intensitate tot mai mare cu implicații sociale și energetice.

„România nu este în situația aceasta de black out. Dar au existat regiuni săptămâna trecută, acum două săptămâni, în care a existat black out sau au fost foarte aproape de un black out.

Toate aceste elemente arată că schimbările climatice, pe de o parte, dar şi necesitatea de adaptabilitate a sistemelor de transport, a conlucrării între operatori, a procedurilor de lucru trebuie mult îmbunătățite pentru a preveni astfel de episoade.

Ne confruntăm cu aceste perioade foarte accentuate de caniculă, urmate de ploi abundente, urmate de alunecări de teren, de inundații, iar pentru asta trebuie să intervenim, chiar dacă intervenția care o vedem în momentul de față că se dezvoltă la nivelul Uniunii Europene este legată de reducerea emisiunii de dioxid de carbon și care este o inițiativă bună, doar că ea va avea efect pe termen lung”, a precizat Dumitru Chisăluiță.

Pana de curent care a afectat mai multe țări din Balcani a creat panică la nivel european

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației au suferit vineri o întrerupere majoră a energiei electrice, a anunțat distribuitorului CEDIS din Muntenegru, potrivit Reuters.

„Aproape întreaga zonă a Muntenegrului este fără curent din cauza întreruperilor din rețea”, a transmis CEDIS pe Facebook.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025 Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.