X

AVERTISMENT – Tropicele, afectate de despăduriri, emit mai mult CO2 decât cantitățile pe care le absorb

Despăduririle vaste din regiunile tropicale au drept consecință faptul că aceste zone de pe Terra emit în prezent mai mult dioxid de carbon decât cantitățile pe care le captează și stochează, pierzându-și astfel rolul istoric de furnizor pentru planeta noastră al unei protecții naturale împotriva modificărilor climatice, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP.

Această analiză, publicată în revista americană Science, se sprijină pe imagini obținute din satelit, date furnizate cu ajutorul unor tehnologii pe bază de laser și constatări realizate pe teren, obținute între anii 2003 și 2014.

Oamenii de știință au putut astfel să se concentreze asupra aspectelor asociate despăduririlor, până acum dificil de măsurat, precum degradarea forestieră, adică dispariția și mortalitatea arborilor.

Cele mai multe emisii (aproape 70%) de CO2 — un gaz cu efect de seră, considerat principalul vinovat pentru încălzirea Terrei — din pădurile tropicale de pe continentul american, din Asia și din Africa sunt asociate cu degradarea acestor păduri, au subliniat autorii studiului.

“Despăduririle, degradarea și alte deficiențe au drept consecință faptul că pădurile tropicale emit de acum mai mult dioxid de carbon decât pot să stocheze, pierzându-și funcția lor de ‘puțuri’ de carbon”, au precizat autorii cercetării.

“Aceste descoperiri constituie un semnal de alarmă pentru lumea întreagă în privința pădurilor”, a comentat Alessandro Baccini, cercetător la Woods Hole Research Center din Statele Unite. “Dacă dorim să împiedicăm temperatura planetară să atingă niveluri periculoase, trebuie să reducem drastic emisiile și să creștem capacitatea pădurilor de a absorbi și de a înmagazina dioxidul de carbon”.

Studiile precedente s-au concentrat mai degrabă pe scăderea CO2 asociată despăduririlor.

Cercetarea publicată joi a stabilit că regiunile tropicale degajă de acum o cantitate netă de aproximativ 425 de teragrame — un teragram reprezintă 1 milion de tone — pe an în atmosferă, mai mult decât emisiile produse de toate camioanele și automobilele din Statele Unite.

Cea mai mare parte a dispariției forestiere tropicale — aproximativ 60% — s-a produs în America Latină, unde se află pădurea amazoniană. O scădere de aproximativ 24% s-a produs în Africa și o diminuare de 16% în Asia.

Tags: africaAlessandro BacciniasiaCO2despaduriridioxid de carbongaz cu efect de seraincalzirea Planeteiincalzirea Terreimodificari climaticeSUATropiceWoods Hole Research Center
Categorii: Social