X

Avertismentul unui înalt oficial militar din Ucraina: Rusia ar putea încerca să amplifice tensiunile în zona Mării Negre

Situaţia în zona Mării Azov, situată în nordul Mării Negre, este “tensionată”, iar Rusia ar putea încerca să amplifice criza, avertizează viceamiralul Ihor Voroncenko, comandantul Forţelor Navale din Ucraina, potrivit Mediafax.

“Din punctul de vedere al oficialilor militari, situaţia care se conturează acum în zona Mării Azov este foarte tensionată. După cum a transmis Serviciul pentru protecţia frontierelor, sunt circa 120 de nave ruse în zonă (…); totuşi, doar 36 dintre acestea sunt echipate cu armament, iar doar 24 au suficientă muniţie. Noi am consolidat prezenţa”, a declarat Ihor Voroncenko, citat de filiala ucraineană a agenţiei de presă Interfax.

Citește și : ONU cere participarea unor experţi internaţionali la ancheta asupra uciderii jurnalistului Khashoggi

“Cred că ne putem aştepta la escaladarea situaţiei în zona Mării Negre”, a precizat Voroncenko.

Comandantul Forţelor Navale ucrainene a notat că echipajele ruse interceptează nave ucrainene care încearcă să iasă în Marea Neagră, subliniind totuşi că în ultimele zile nu au mai fost semnalate incidente de acest tip.

Citește și : NATO şi Rusia se reunesc miercuri pentru a evita o nouă cursă a înarmărilor în Europa

 

Tags: Ihor Voroncenkomarea neagrarusiatensiuniucraina
Categorii: Diaspora