X

Aviaţia chineză dă tot mai des târcoale Taiwanului

Aviaţia chineză a întreprins miercuri manevre lângă spaţiul aerian al Taiwanului, pentru a şasea oară de la începutul lui decembrie, a anunţat Ministerul taiwanez al Apărării, informează AFP, conform agerpres.

Aceste incursiuni militare constituie simptomul unei deteriorări clare în ultimele luni a relaţiilor dintre China şi Taiwan, considerat de Beijing o provincie rebelă.

Citeşte şi: Comisia Europeană a activat Articolul 7 împotriva Poloniei

Potrivit Ministerului Apărării al Taiwanului, mai multe aparate militare chineze, printre care avioane de vânătoare, au survolat miercuri canalul Bashi, în extremitatea de sud a Taiwanului, efectuând un drum tur-retur între Marea Chinei de Sud şi Oceanul Pacific.

“Exerciţiile chineze pe distanţe lungi sunt din ce în ce mai frecvente”, a subliniat ministerul, care a anunţat trimiterea de avioane şi de nave pentru a observa aceste manevre, “conform protocolului obişnuit”.

Relaţiile dintre Taipei şi Beijing s-au degradat după sosirea la putere în Taiwan, anul trecut, a preşedintei Tsai Ing-wen, reprezentantă a unui partid cu poziţii tradiţional secesioniste.

În termenii unei legi “antisecesiune”, Beijingul îşi rezervă dreptul de a recuceri insula prin forţă în cazul unei declaraţii de independenţă oficiale a Taipeiului sau a unei intervenţii militare externe.

Citeşte şi: 12 persoane, printre care turişti străini, au murit într-un accident rutier

Insula este guvernată separat de continent după retragerea guvernului naţionalist în Taiwan, în 1949.

Potrivit mass-media taiwaneze, forţele aeriene chineze au efectuat manevre în vecinătatea Taiwanului de cel puţin 20 de ori în 2017, comparativ cu numai opt ori în 2016.

Tags: BeijingChinaMarea Chinei de SudOceanul Pacificspatiu aerianTaipeitaiwan
Categorii: Știrile zilei