
YouTube
Aviaţia chineză a întreprins miercuri manevre lângă spaţiul aerian al Taiwanului, pentru a şasea oară de la începutul lui decembrie, a anunţat Ministerul taiwanez al Apărării, informează AFP, conform agerpres.
Aceste incursiuni militare constituie simptomul unei deteriorări clare în ultimele luni a relaţiilor dintre China şi Taiwan, considerat de Beijing o provincie rebelă.
Citeşte şi: Comisia Europeană a activat Articolul 7 împotriva Poloniei
Potrivit Ministerului Apărării al Taiwanului, mai multe aparate militare chineze, printre care avioane de vânătoare, au survolat miercuri canalul Bashi, în extremitatea de sud a Taiwanului, efectuând un drum tur-retur între Marea Chinei de Sud şi Oceanul Pacific.
“Exerciţiile chineze pe distanţe lungi sunt din ce în ce mai frecvente”, a subliniat ministerul, care a anunţat trimiterea de avioane şi de nave pentru a observa aceste manevre, “conform protocolului obişnuit”.
Relaţiile dintre Taipei şi Beijing s-au degradat după sosirea la putere în Taiwan, anul trecut, a preşedintei Tsai Ing-wen, reprezentantă a unui partid cu poziţii tradiţional secesioniste.
În termenii unei legi “antisecesiune”, Beijingul îşi rezervă dreptul de a recuceri insula prin forţă în cazul unei declaraţii de independenţă oficiale a Taipeiului sau a unei intervenţii militare externe.
Citeşte şi: 12 persoane, printre care turişti străini, au murit într-un accident rutier
Insula este guvernată separat de continent după retragerea guvernului naţionalist în Taiwan, în 1949.
Potrivit mass-media taiwaneze, forţele aeriene chineze au efectuat manevre în vecinătatea Taiwanului de cel puţin 20 de ori în 2017, comparativ cu numai opt ori în 2016.
This post was last modified on 20/12/2017 14:59 14:59