Aviaţia egipteană elimină ‘elemente teroriste’ după un atac

Publicat:

Forţele aeriene egiptene au eliminat mai multe “elemente teroriste” implicate într-un atac la 20 octombrie împotriva unor poliţişti în deşertul din vest, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al forţelor armate, informează AFP. 

În atac au murit 16 poliţişti şi au fost răniţi alţi 13, la mai puţin de 200 de kilometri de Cairo, potrivit unui bilanţ oficial al Ministerului de Interne.


“Forţele aeriene au atacat o ascunzătoare a elementelor teroriste pe drumul spre (oaza) El Wahat într-o regiune muntoasă la vest de Fayoum’, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor armate într-un comunicat citat de mass-media de stat.

Comunicatul nu oferă detalii privind numărul de persoane atacate, menţionând doar că a fost vorba de “un număr semnificativ”.

Trei SUV-uri transportând “cantităţi mari de arme, muniţii şi materiale explozive” au fost de asemenea distruse în timpul operaţiunii.

După 2013 şi destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, confruntările dintre forţele de securitate şi diverse grupuri islamiste au costat viaţa a sute de poliţişti şi soldaţi egipteni.

Atacul de la El Wahat, în regiunea Giza la vest de Cairo, este unul dintre cele mai recente şi a fost extrem de sângeros. El nu a fost revendicat.

În urma acestui atac, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi l-a înlocuit pe şeful Statului Major al armatei, în timp ce Ministerul de Interne a efectuat schimbări importante în cadrul posturilor cheie ale serviciilor de securitate, atât la nivel naţional, cât şi în guvernoratul Giza.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.