X

Aviaţia militară irakiană a întreprins ‘un raid ucigaş’ împotriva unor poziţii împotriva ale SI în Siria

Aviaţia militară irakiană a întreprins joi ‘un raid ucigaş’ împotriva unor poziţii în Siria ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a comunicat biroul premierului de la Bagdad, Haider al-Abadi, transmite AFP, conform agerpres.

‘Raidul împotriva bandelor Daesh a fost efectuat din cauza pericolului pe care ele îl reprezintă pentru teritoriul irakian şi a fost purtat din ordinul prim-ministrului’, care este şi şeful armatei, menţionează comunicatul, fără a preciza în ce regiune din Siria au avut loc loviturile.

Citește și : Merkel şi Macron promit un compromis franco-german pentru reformarea UE

O înregistrare video distribuită de aviaţia irakiană arată două aparate F-16 în acţiune.

‘Aceste raiduri demonstrează capacitatea în creştere a forţelor noastre armate de a-i urmări şi lichida pe terorişti. Acţionând astfel, forţele noastre salvează vieţi şi fac să eşueze planurile Daesh’, subliniază comunicatul.

În luna decembrie, premierul Abadi a proclamat victoria asupra Statului Islamic după trei ani de lupte, însă, în regiunile deşertice din apropierea frontierei siriano-irakiene, jihadiştii mai controlează unele zone izolate.

Aviaţia irakiană a întreprins deja raiduri limitate împotriva SI în Siria.

Citește și : Parlamentul European s-a săturat de violenţele împotriva palestinienilor din Gaza. Mesajul clar transmis Israelului

‘Aceste raiduri vor ajuta la accelerarea sfârşitului Daesh în regiune, după ce l-am învins militar în Irak’, asigură acelaşi comunicat.

Tags: AviaţiabagdadDaeshHaider al-AbadiRAIDsiriastat islamic
Categorii: Sinteze