Avioane militare israeliene au atacat, vineri, poziţii din teritoriul palestinian Fâşia Gaza ca ripostă la atacul cu rachete care a vizat joi seară o clădire din oraşul Sderot, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com, potrivit mediafax.
Armata israeliană a transmis că au fost atacate poziţii militare ale mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza.
Citește și : Rouhani acuză SUA că sunt o ‘ameninţare gravă la adresa stabilităţii regionale şi globale’
“Vom continua să blocăm orice încercare de afectare a cetăţenilor israelieni şi considerăm că grupul terorist Hamas este responsabil de tot ce se întâmplă în Fâşia Gaza şi de orice obiect lansat de acolo”, a comunicat armata israeliană.
O clădire din sudul Israelului a fost lovită, joi seară, de o rachetă lansată din teritoriul palestinian Fâşia Gaza. Atacul a vizat o clădire din oraşul israelian Sderot, situat în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza.
În urma atacului, imobilul a suferit daune, dar nu au fost raportate victime. Primăria oraşului Sderot a transmis că atacul a vizat o clădire în care funcţionează o şcoală religioasă evreiască.
Citește și : Barnier a reiterat poziția UE privind Brexit: Acest tratat este singurul tratat posibil pentru o retragere ordonată