X

Aviaţia militară israeliană a lovit obiective militare ale Hamas din sudul fâşiei Gaza

Aviaţia militară israeliană a lovit sâmbătă la miezul nopţii obiective militare ale Hamas din sudul fâşiei Gaza, anunţă DPA din surse medicale şi de securitate, potrivit agerpres.

Avioanele au tras mai multe rachete asupra unei tabere de antrenament a aripii armate a Hamas de la vest de Rafah. În zona atacată au intervenit pompieri şi echipaje medicale, dar nu s-au raportat victime.

A fost atacată şi o ţintă la vest de Khan Younis.

Citește și : Franța: Protestele împotriva politicii lui Macron au avut amploarea dorită de organizatori

Raidurile israeliene au avut loc după ce patru tineri palestinieni au tăiat gardul dintre Gaza şi Israel, la primele ore ale zilei de sâmbătă, şi au atacat un post militar israelian, apoi s-au întors în Gaza, conform relatărilor presei israeliene şi palestiniene preluate de DPA. Tot sâmbătă, un zmeu incendiar lansat din Gaza a provocat un incendiu de pădure în Israel.

La frontiera dintre Gaza şi Israel, tensiunea este ridicată de la sfârşitul lui martie, când palestinienii au început protestele cunoscute ca “marele marş al întoarcerii”. Armata israeliană a ripostat de mai multe ori cu focuri de armă care au ucis cel puţin 116 palestinieni şi au rănit peste 13.000, potrivit medicilor.

Citește și : Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro s-a întâlnit cu senatorul american Bob Corker după alegeri

Tags: frontieraGazahamasisraelKhan Younisobiective militare
Categorii: Sinteze