X

Avion de vânătoare rus, trimis să intercepteze un avion american deasupra Mării Baltice

Un avion de vânătoare rus a fost trimis pentru interceptarea unei aeronave de recunoaştere americane, deasupra Mării Baltice, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass, potrivit mediafax.

Un avion de vânătoare Suhoi Su-27 a fost trimis pentru interceptarea unui aparat american P-8A Poseidon care se apropia de frontierele Rusiei.

Citește și : Macron : Stabilitatea şi securitatea nu pot fi separate de drepturile omului

“Un avion Su-27 de reacţie rapidă al Forţelor Aeriene ruse a fost trimis pentru interceptarea ţintei în aer. Echipajul avionului de vânătoare rus s-a apropiat la o distanţă sigură şi a identificat aeronava ca fiind de tip P-8A Poseidon, a Forţelor Aeriene americane”, a comunicat Ministerul rus al Apărării.

Potrivit Moscovei, avionul american efectua o misiune de recunoaştere în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și : Aproape jumătate din americani nu au deloc încredere în actualul președinte (sondaj)

Tags: avionP-8A PoseidonSu-27SUA
Categorii: Diaspora