X

Un avion militar spaniol S-A PRĂBUŞIT după ce a participat la parada organizată de Ziua Naţională – FOTO/VIDEO

Un avion militar s-a prăbuşit la baza aeriană Los Llanos, după ce participase la parada militară organizată la Madrid, cu ocazia Zilei Naţionale a Spaniei.

Avionul, un aparat Eurofighter, aparţinea forţelor aeriene spaniole şi s-a prăbuşit la aterizarea pe pista bazei Los Llanos, din Albacete, după ce făcuse parte din escadronul desfăşurat pentru sărbătorirea zilei naţionale, anunţă un comunicat al Ministerului Apărării iberic.

În urma acestui eveniment tragic, pilotul aeronavei de război şi-a pierdut viaţa.

‘Odihneşte-te în pace, camarade, îţi mulţumim că ne-ai ajutat să sărbătorim această zi în care tu ţi-ai dat viaţa. Nu te vom uita niciodată!’, a scris Statul Major al armatei spaniole pe Twitter.

Avionul multirol Eurofighter a fost dezvoltat în comun de Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania. Două aparate de acelaşi tip s-au mai prăbuşit în Spania în anii 2010 şi 2014 şi nici atunci piloţii nu au supravieţuit..

Tags: AlbaceteavionLos Llanosparada militaraspania
Categorii: DiasporaȘtirile zilei