Avionul care îl transporta pe preşedintele sri-lankez a aterizat în Singapore

Publicat:

Avionul care îl transporta pe preşedintele sri-lankez a aterizat joi la Singapore, venind din Maldive, au constatat jurnalişti ai AFP, a doua zi după fuga sa din ţară, relatează AFP, potrivit agerpres

Gotabaya Rajapaksa, soţia sa Ioma, şi două gărzi de corp se aflau la bordul unui zbor al companiei Saudia, potrivit unui responsabil al aeroportului din Malé, capitala statului Maldive.


Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

Aparatul de zbor a aterizat pe aeroportul Changi, din Singapore, la ora locală 19:17 (11:17 GMT).

Şeful statului a fugit de la reşedinţa sa din Colombo, luată cu asalt de manifestanţi care îi reproşau proasta administrare într-un moment în care Sri Lanka traversează cea mai gravă criză economică din istoria ei.

El a reuşit să iasă din ţară miercuri şi să plece în Maldive, iar a doua zi a urcat într-un avion cu destinaţia Singapore.

Preşedintele sri-lankez ar urma să încerce să rămână un anumit timp în oraşul-stat, potrivit unor surse apropiate de forţele de securitate sri-lankeze, înainte de a se deplasa în cele din urmă în Emiratele Arabe Unite.

Demisia sa, care a fost promisă pentru miercuri, nu a fost încă oficializată.

Între timp, autorităţile din Singapore au anunţat că preşedintele Sri Lankăi a intrat joi pe teritoriul singaporez pentru o vizită privată şi nu pentru a obţine azil, relatează AFP.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

“Se confirmă că dl Rajapaksa a fost autorizat să intre în Singapore pentru o vizită privată”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe singaporez într-un comunicat. “Nu a cerut azil şi nu i s-a acordat azil. Singapore nu aprobă în general solicitările de azil”, a mai menţionat sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grav accident rutier în nord-vestul Ucrainei;14 morţi

Grav accident rutier în nord-vestul Ucrainei;14 morţi Un grav accident rutier a avut loc în nord-vestul Ucrainei şi s-a soldat cu moartea a 14 persoane,...

Pe 20 iulie va avea loc Campionatul de tenis de masă pentru amatori

Pe 20 iulie va avea loc Campionatul de tenis de masă pentru amatori Primăria municipiului Chișinău invită toți doritorii să se alăture Campionatului de tenis...

Ucraina a devenit un sac fără fund. Banii merg aproape în totalitate spre armată și tot nu ajung. Se pregătesc creșteri de taxe și...

Ucraina a devenit un sac fără fund. Banii merg aproape în totalitate spre armată și tot nu ajung. Se pregătesc creșteri de taxe și...

Transfăgărăşanul intră în reparații vara aceasta

Transfăgărăşanul intră în reparații vara aceasta Ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că urmează lucrări de reparaţii vara aceasta pe Transfăgărăşan, dar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.