Avocat acuzat de trafic de influență

Avocat acuzat de trafic de influență

Un avocat din Chișinău a fost trimis pe banca acuzaților pentru trafic de influență.

Cauza penală a fost pornită în iulie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț.

Avocat acuzat de trafic de influență

„Avocatul, susținând că are influență asupra persoanelor publice și cele cu funcție de demnitate publică, a pretins inițial de la un client de-al său între 2000 și 3000 de euro, pentru a obține o decizie favorabilă în privința sa, ultimul fiind bănuit în cadrul unei cauze penale. Ulterior, sub pretextul realizării influenței pretinse, avocatul a continuat acțiunile sale și, în timpul unor discuții telefonice, a solicitat de la același client suma de 6000 de euro, bani ce i-a primit personal, sub controlul organelor de urmărire penală. Ca rezultat al acestor acțiuni, la scurt timp după primirea banilor, avocatul i-a transmis clientului o ordonanță prin care acesta era scos de sub urmărire penală și dosarul penal era clasat”, se spune într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

Citeşte şi: Cum ar putea arăta viitorul Parlament European – Stiripesurse.md

Avocatul nu și-a recunoscut vina, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani.

Acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.

Tags: avocatCentrul Național Anticorupțietrafic de influenţă
Social