Avocaţii lui Hashim Thaci spun că acesta nu controla gherila UCK

Publicat:

Avocaţii lui Hashim Thaci, fost preşedinte al Kosovo, au declarat marţi, în procesul de la Haga în faţa Tribunalului Special pentru Kosovo (KSC), că fostul comandant nu controla gherila Armata de Eliberare a Kosovo (UCK) în perioada în care au fost comise crimele de război care îi sunt imputate, şi că orice astfel de crime au fost rezultatul unor acţiuni locale, transmite Reuters, potrivit agerpres

Thaci şi alţi trei inculpaţi se confruntă cu zece acuzaţii de persecuţii, crime, tortură şi dispariţii forţate de persoane din timpul şi imediat după conflictul din 1998-1999 în urma căruia Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia şi care l-a făcut pe Hashim Thaçi un erou pentru mulţi compatrioţi din ţară şi din afara ei.


Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

Toţi cei patru inculpaţi neagă acuzaţiile ce li se aduc.

‘Hashim Thaci nu controla UCK, comandanţii zonali o făceau’, a declarat avocatul Gregory Kehoe în a doua zi a procesului.

Luni, procurorii au afirmat că Thaci şi ceilalţi trei lideri principali ai UCK au desfăşurat o campanie violentă împotriva oponenţilor politici, a minorităţilor etnice sârbă şi roma, pentru a obţine control total.

Sute dintre victimele lor prezumtive au fost încarcerate în Kosovo în condiţii îngrozitoare şi 102 au fost ucise, se spune în rechizitoriu. Majoritatea victimelor erau membri ai majorităţii etnice albaneze de 90% din Kosovo, spun procurorii.

Potrivit apărătorilor lui Thaci – prezent în sală îmbrăcat într-un costum închis şi o cravată roşie -, acesta nu neagă că etnici albanezi au comis unele crime în timpul şi după conflict.

‘Dar el respinge (…) acuzaţia Biroului special al procurorului că aceste crime au fost comise ca o politică a conducerii’, a declarat avocatul Kehoe.

Apărarea a mai argumentat că, pe lângă faptul că nu avea control asupra UCK, Thaci nu avea nici motiv să comită crime de război pentru că ştia că ar fi pierdut sprijinul aliaţilor occidentali, mai ales al Statelor Unite.

UCK a început ca o gherilă, dar după război liderii săi au luat în mare parte controlul asupra politicii în Kosovo.

Se estimează că peste 13.000 de persoane, în majoritate albanezi din Kosovo, au murit în timpul conflictului.

Thaçi, în vârstă de 54 de ani, a demisionat la scurt timp după inculparea sa de către KSC în noiembrie 2020 şi a petrecut ultimii doi ani în detenţie la Haga.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Cât timp a fost lider al UCK şi politician proeminent, Thaci a lucrat îndeaproape cu mulţi lideri occidentali. Joe Biden, pe atunci vicepreşedinte ale SUA, l-a numit ‘George Washington al Kosovo’.

Camerele Specializate pentru Kosovo, cu sediul la Haga şi formate din judecători şi procurori internaţionali, au fost înfiinţate în 2015 pentru a se pronunţa, în baza legii din Kosovo, asupra cazurilor împotriva foştilor membri UCK.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.