Avocatul lui Plahotniuc critică modul de selectare a martorilor în dosarul ‘Frauda bancară’

Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, critică modul în care au fost selectați martorii apărării. Potrivit lui, instanța a acceptat doar 27 de persoane din lista propusă, reducând cu peste 80% numărul martorilor, în timp ce acuzarea a audiat aproape 50 de martori. Avocatul susține că, în aceste condiții, dreptul la un proces echitabil este afectat.

Lucian Rogac precizează că unii martori se află în străinătate sau sunt inculpați în alte episoade ale dosarului „Frauda bancară”. Avocatul acuză, de asemenea, procurorul de caz că le-ar fi sugerat unor martori că ar putea să nu se prezinte, ceea ce consideră inadmisibil, transmite IPN.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Contactat de IPN pentru o reacție, procurorul de caz, Alexandru Cernei, a declarat că, lista martorilor apărării a fost aprobată de instanță, nu de acuzare. În privința dreptului unor persoane de a refuza să depună mărturie, procurorul precizează că a răspuns doar întrebărilor jurnaliștilor, menționând prevederile legale care reglementează această situație.

Următoarea ședință în dosarul „Frauda Bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc, este programată pentru luni, 15 decembrie. În această etapă, instanța examinează materialele probatorii depuse de apărare. Fostul lider democrat a fost prezent la două ședințe, iar în rest a refuzat să fie escortat, motivând că are nevoie de timp pentru a se familiariza cu dosarul.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Vlad Plahotniuc a fost extrădat din Grecia pe 25 septembrie și se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.

This post was last modified on 11/12/2025 17:08 17:08

Tags: avocatPlahotniuc
Justiţie