
Apărătorul a explicat că majoritatea documentelor cu privire la extrădare deja se află pe masa ministrului elen al justiției.
„Presupunem că ar putea avea loc o hotărâre din partea Ministerului Justiției din Grecia, referitor la procesul de extrădare, chiar luni, dat fiind faptul că, deja, marea parte a actelor referitor la extrădare sunt pe masa ministrului de justiție elen. Formal, mâine urmează să ajungă și hotărârea de judecată de azi. Respectiv, nu văd careva impedimente ca luni, într-adevăr, să aibă loc o hotărâre în acest sens”, a explicat el.
De menționat că, astăzi, la Atena a avut loc cea de-a doua ședință de judecată în cadrul căreia a fost examinată solicitarea autorităților de la Chișinău privind extrădarea lui Vlad Plahotniuc. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise la solicitarea părții acuzate.
Ulterior, avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, a anunțat că magistrații eleni au dat curs solicitărilor și au acceptat extrădarea.