Avocatul mafiei din Honduras a fost asasinat în plină stradă – VIDEO

Publicat:

Avocatul uneia dintre cele mai cunoscute bande criminale din Honduras a fost asasinat luni, în centrul capitalei Tegucigalpa, în apropiere de Curtea Supremă şi de palatul prezidenţial, a anunţat poliţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Avocatul Reynaldo Barahona, în vârstă de 45 de ani, a fost împuşcat cu mai multe gloanţe de cel puţin doi bărbaţi care purtau cagule şi uniforme de poliţie, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Edgardo Barahona.


Citeşte şi: Victoria ‘vestelor galbene’: Macron suspendă creşterea preţurilor la carburanți

Asasinatul a fost comis într-un magazin din faţa Curţii Supreme, a precizat el. Ancheta se concentrează pe o crimă comisă fie de membri ai grupului Barrio-18, pe care i-a apărat, fie de formaţia rivală Mara Salvatrucha (MS-13).

Acţiunile criminale ale bandelor, care comit furturi, asasinate şi trafic de droguri, fac din Honduras una dintre ţările cu cea mai mare rată de violenţe din lume.

Citeşte şi: Rusia ÎNCHIDE o zonă din Marea Neagră pentru manevre militare

Din 2002, 153 de avocaţi au fost asasinaţi în Honduras, potrivit Comisariatului pentru drepturile omului din Honduras (Conadeh), care estimează că în medie 15 avocaţi au fost împuşcaţi în fiecare an din 2010.

Aproximativ 90% din aceste asasinate au rămas nepedepsite, potrivit lui Conadeh.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – A fost emisă o avertizare pentru un ‘cutremur major’ în viitorul apropiat: Este pentru prima dată în istoria țării

VIDEO - A fost emisă o avertizare pentru un 'cutremur major' în viitorul apropiat: Este pentru prima dată în istoria țării Japonia a emis, pentru...

Întreprinderea MOLDATSA are un nou director. Dumitru Vangheli va asigura interimatul

Întreprinderea MOLDATSA are un nou director. Dumitru Vangheli va asigura interimatul Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MOLDATSA are un...

Nou bilanț – Atacul rusesc asupra unui supermarket din Kostiantînivka s-a soldat cu 10 morţi şi 35 de răniţi

Nou bilanț - Atacul rusesc asupra unui supermarket din Kostiantînivka s-a soldat cu 10 morţi şi 35 de răniţi Un atac rusesc cu rachete care...

Cum a fost tractată autospeciala care atârna pe podul din strada Ismail

Cum a fost tractată autospeciala care atârna pe podul din strada Ismail Autospeciala care atârna pe podul din strada Ismail din capitală a fost tractată....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.