X

Avocatul unui avertizor de integritate de la IRS cere numirea unui procuror special după colapsul acordului judiciar al lui Hunter Biden

Mark Lytle afirmă că un procuror special poate să „decidă ce e de făcut cu familia Biden”.

 

Mark Lytle, avocatul avertizorului de integritate de la IRS Gary Shapley, a cerut numirea unui procuror special care să investigheze familia Biden, la numai câteva ore după colapsul acordului de recunoaștere a vinovăției al lui Hunter Biden, potrivit RADOR.

Citeşte şi: Medvedev ameninţă din nou cu armele nucleare: ‘Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune’ – Stiripesurse.md

Hunter intenționa să pledeze „vinovat” pentru două capete de acuzare de neplată deliberată a impozitului federal pe venit și un capăt de acuzare de posesie de armă de foc fără drept ori de către o persoană care e dependentă de o substanță controlată. Însă judecătoarea Maryellen Noreika nu a acceptat acordul, punându-i la îndoială constituționalitatea – mai exact clauza de diversiune [înseamnă că pârâtul nu-și recunoaște tehnic vina – n.trad.] și imunitatea pe care ar fi urmat s-o primească ulterior Hunter Biden. După ce procurorii au afirmat că dacă Hunter pledează „vinovat” doar pentru cele două delicte fiscale, care sunt contravenții [delictul privind arma de foc e infracțiune – n.trad.], nu va primi imunitate la acuzații ulterioare, el a pledat în cele din urmă „nevinovat”.

Lytle a declarat miercuri la emisiunea The Story că crede că mărturia avertizorilor de integritate de la IRS, Gary Shapley și Joseph Ziegler, a contribuit la decizia judecătoarei de a respinge acordul.

„Eu cred că n-are cum să nu fi avut un rol important. Adică, cei doi avertizori de integritate abia s-au aflat acum o săptămână în fața Congresului și au fost interogați încrucișat mai bine de șase ore. Iar în spatele ușilor închise au fost audiați, la un loc, peste 14 ore. Tipii ăștia, Joe Ziegler, Gary Shapley, clientul meu, ei debordează de credibilitate”, a declarat avocatul. /…/

Ziegler a depus mărturie la mijlocul lunii în fața Congresului cum că Hunter Biden și rude și parteneri de afaceri ai lui au primit peste 17 milioane de dolari de pe urma unor afaceri din China, Ucraina și România. /…/

Lytle i-a declarat prezentatoarei Martha MacCallum că există un anumit lucru „despre care nimeni n-a vorbit cu adevărat” legat de momentul în care Hunter a compărut în fața instanței din Delaware.

„Ei literalmente n-au vorbit despre faptul că procurorii, Leslie Wolf, juriștii departamentului fiscal, care au fost cu toții de acord să recomande acuzații penale – ei nu mai sunt acum în dosar. Sunt niște procurori care astăzi au apărut în sala de judecată. Sunt absolut noi în dosar. Și cum ar fi putut ei să se dumirească, știi, [despre] cinci ani de investigații în [numai] două săptămâni? Nimeni n-a vorbit de fapt despre asta”, a explicat el.

Citeşte şi: Un atac nocturn cu drone ucrainene asupra Moscovei a fost dejucat; aeroportul internaţional, închis pentru scurt timp – Stiripesurse.md

„Cred că tot acest haos, hai să spunem, din culisele Departamentului Justiției chiar nu face altceva decât să susțină ideea că chiar este nevoie să existe un procuror special, că pur și simplu s-a făcut aici o debandadă mult prea mare.”

Lytle a continuat, argumentând că e nevoie să existe un „procuror special care nu numai că poate decide ce să facă cu acești Biden, cu familia Biden, cu președintele, în ce privește acuzațiile formale, dar și să scrie un raport despre ce s-a întâmplat aici în culise, astfel încât să nu se mai întâmple niciodată, fiindcă în mod clar s-au făcut o grămadă de lucruri incorecte, iar noi sperăm că Congresul va fi în măsură să-i dea de cap și să scoate la lumină cauzele tratamentului preferențial, ale deciziilor greșite privind măsurile de investigație.”

Tags: Agenţia de administrare fiscală a SUA (IRS)Gary ShapleyHunter BidenMark LytleMartha MacCallumSUA
Categorii: ExterneȘtirile zilei