Avramopoulos: Europa trebuie să fie ‘în prima linie’ în criza migrației

Publicat:

Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, a declarat luni, în Malta, că Europa ar trebui să fie “în prima linie” pentru a gestiona criza migraţiei, alături de ţări precum Italia, Grecia, Malta, Spania şi Cipru, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Europa trebuie să fie mai bine pregătită şi să se afle în prima linie alături de ţări precum Italia, Grecia, Malta, Spania şi Cipru”, a declarat Dimitris Avramopoulos, care participă la mini-summitul în cadrul căruia ar urma să se elaboreze un dispozitiv de repartiţie automat al migranţilor salvaţi pe mare.


Citește și: Taifunul Tapah face ravagii în Japonia: 30 de oameni au fost răniți!

“Astăzi, ne vom concentra pe situaţia din această parte a Mediteranei (partea centrală – n.r.)”, a adăugat în faţa presei comisarul european, prezent în Malta împreună cu miniştrii de interne german, francez, italian, maltez şi finlandez, în contextul în care Finlanda exercită preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

“Dar nu trebuie să negăm că există situaţii similare în alte părţi din Marea Mediterană”, a adăugat el.

Comisarul a mai estimat că a venit momentul ca UE “să ia decizii politice, ceea ce înseamnă că trebuie să avem o cale politică pentru toate statele membre”.

Citește și: Hassan Rohani denunță prezenţa ‘forţelor străine’ în Golf

Mai mulţi experţi şi aleşi europeni au declarat că se tem că o decizie privind repartizarea automată care nu ar privi decât migranţii salvaţi în Mediterana centrală ar putea fi percepută drept incorectă de ţările de primire care se află pe alte două rute, Mediterana occidentală (Spania) şi respectiv orientală (Grecia).

De la începutul anului, numai 13% din cei 67.000 de migranţi ilegali ajunşi în Europa au debarcat în Italia sau în Malta, faţă de 57% în Grecia şi 29% în Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.